Standul Romaniei de la Targul de Turism din New York a atras reacții negative si critici dure
Opt mii de dolari a costat o perdea neagră de care au fost agățate câteva fotografii în format A4 cu obiective turistice românești. Acesta a fost stand-ul cu care au participat reprezentantii Romaniei la târgul internațional de la New York.
Consulatul României la New York a făcut o postare pe rețelele de socializare însoțită de următoarea descriere: “Manifestarea a construit spațiul mult așteptat pentru a disemina informații exclusive, oferte de călătorie și programe turistice care nu pot fi găsite într-o astfel de prezentare nicăieri altundeva”. Postarea a atras atât de multe comentarii negative și glume încât a fost ștearsă.În fotografia de la Târgul de Turism Travel and Adventure Show se aflau șase reprezentați ai României, iar pe fundal se regăsea mesajul “Explore The Carpathian Garden”. Internauții au catalogat prezentarea României ca fiind “o bătaie de joc”, “o rușine” și “o mizerie”. Evident, românii nu s-au abținut și au făcut haz de necaz spunând “mai bine făceați niște sandwich-uri cu mămăligă”, “atât s-a putut” sau “după o asemenea reclamă, ne vor cotropi turiștii străini”.
România a refuzat să primească ajutor gratuit
Charley Ottley, britanicul care a promovat România de mai multe ori prin documentarele pe care le-a realizat, s-a oferit să ajute gratuit reprezentații românii la acest târg de turism însă a fost refuzat. “Nu au vrut să vorbească cu noi, nu au vrut să se întâlnească cu noi, nu au fost interesați”, a specificat Ottley.
Ministerul Antreprenoriatului și Turismului a reacționat, declarand printr-un comunicat de presă ca “Amenajarea standard, oferită de organizatorul Travel and Adventure Show ţării noastre şi tuturor celorlalţi expozanţi care au optat pentru această ofertă, constă în decor format din pânză de culoare neagră, amplasată pe pereţii despărţitori şi pe mese, şi afişaj de ţară, fiind specifică manifestării expoziţionale din New York de mai bine de 20 de ani. Respectiv, acest tip de amenajare a fost întâlnită şi la ediţiile anterioare, iar ministerul a plătit anul acesta suma de 7.990 dolari. Din 200 de expozanţi, peste 90% au optat pentru organizarea standului în formatul precizat anterior, pus la dispoziţie de organizator”.
Cum s-au prezentat celelalte țări la Târgul de Turism din New York ?
Chiar dacă decorul era reprezentat de o pânză de culoare neagră, majoritatea țărilor prezente au ales să aibă o prezentare cât mai atractivă pentru turiști. La celelalte stand-uri se regăseau bannere, pliante, afișe, cadouri simbolice sau monitoare care prezentau destinațiile turistice.