După mai bine de o sută de ani, în magazinele Migros s-ar putea comercializa băuturi alcoolice
Conform unui sondaj realizat de compania Leewas, populația elvețiană este sceptică cu privire la vânzarea băuturilor alcoolice în magazinele Migros. 58% dintre cei ce au participat la sondaj au răspuns ferm că nu doresc să regăsească alcool pe rafurile magazinului. În mare parte, persoanele cu vârsta de peste 65 de ani se opun vânzării de băuturi alcoolice în magazine. Tinerii chestionați cu vârste cuprinse între 18 și 34 de ani nu sunt de aceeași părere cu seniorii, aceștia manifestandu-si dorinta de a cumpara alcool din Migros.
Până pe data de 4 iunie, cei aproximativ 2,3 milioane de membri ai companiei Migros vor lua o decizie cu privire la vânzarea băuturilor alcoolice. Pe site-ul web al retailerului clienții pot vota în funcție de preferințe iar din data de 16 mai, voturile se pot exprima și în filialele Migros.
Toată această campanie are ca scop ridicarea interdicției de comercializare a băuturilor cu alcool din filiale Migros. Conducerea magazinelor a precizat că la jumătatea lunii iunie ar urma să fie comunicată clienților decizia cu privire la noile produse ce ar urma să apară pe rafturi. De menționat este faptul că interdicția de comercializare a alcoolului s-ar putea ridica doar dacă majoritatea ar vota în favoarea vânzării de astfel de produse.
Potrivit publicațiilor elvețiene, Tamedia și 20 Minuten ce au realizat sondaje pe site-urile web, aproximativ 9673 de persoane au participat la acestea.
Nicoleta Aspritoiu