Trenurile elvețiene ajung la timp și datorită unui sistem inventat de români
Proiecte importante de digitalizare în domeniul industriei și infrastructurii, pe plan global, sunt realizate în România, mai exact în Cluj-Napoca, unde se afla Divizia Industry X, parte a grupuri Accenture. Iar unul dintre proiectele implantate la acesstă companie este sistemul de management al traficului feroviar pentru trenurile din Elveția.
“În momentul în care pleaca din gară, trenul din Zürich, este supravegheat de un soft care este dezvoltat la Cluj. Ca să te asiguri că un tren pleacă la timp, e relativ ușor. Ca să te asiguri că toate trenurile din rețeaua din Elveția ajung la destinație în timp ai nevoie de milioane și milioane de linii de cod”, a explicat Gyorgy Birtolon, managing director Industry X România. Așadar sistemul expune în timp real, pe șase ecrane, informațiile cu privire la numărul de călători dar și situația de pe rețeaua feroviară cu privire la mișcarea trenurilor.
Proiectul a început în urmă cu 12 ani și din acesta fac parte 20 de ingineri. Întregul sistem a presupus instalarea câtorva mii de senzori care colectează datele de pe teren și pe care le transmit către centru de comandă din Cluj. Totodată, sistemul are și un modul prin care transmite informații către mecanicul de tren astfel încât acesta să cunoască cu exactitate viteza cu care să circule dar și sa consume mai puțină energie.
Elveția este recunoscută în întreaga lume datorită trenurilor sale și numărului mare de călători pe care îi transportă. In momentul în care reprezentații companiei au fost întrebați de posibilitatea dezvoltării unui astfel de proiect și in România aceștia au fost rezervati și nu au oferit un răspuns concret. “Am avut discuții. Ne-ar plăcea să valorificăm experienta noastră pe acest segment. Din păcate, infrastructura feroviară din Romania e foarte departe de a fi capabilă să fie gestionată cu astfel de sisteme. O speranță ar fi PNRR-ul și fondurile alocate de aici, dar România are de muncit mai întâi la infrastructura feroviară și abia apoi să treacă la eficientizarea ei prin digitalizare”, a explicat György Birtolon, managing director Industry X România.
Nicoleta Aspritoiu