
Elveția primește primii civili ucraineni grav răniți pentru a îi trata în spitalele universitare din Berna și Zürich
Elveția primește primii cinci civili ucraineni grav răniți pentru a îi trata în spitalele universitare din Zürich și Berna
În luna iulie, ambasada Ucrainei a solicitat Elveției să primească civili răniți pentru a îi proteja și trata. Autoritățile elvețiene au respins inițial cererea însă în cele din urmă au convenit asupra unui mecanism de admitere, potrivit directorului de sănătate al Elveției.
Mecanismul presupune analizarea dosarelor pacienților, dosar care trebuie sa specifice printre altele, daca bolnavul este transportabil sau daca sunt sanse reale de a fi vindecat. In cazul in care cerințele sunt îndeplinite, biroul de coordonare înaintează propunerile unei comisii medicale formată din medici specialiști din diverse instituții.
Totodată, spitalele care acceptă să trateze ucraineni trebuie să aibă obligatoriu o unitate de terapie intensivă. Acest criteriu este obligatoriu deoarece persoanele așteptate sunt grav rănite și au nevoie de îngrijiri medicale urgente. Transportul pacienților este asigurat de Rega. Potrivit informațiilor, Elveția ar urma să primească aproximativ 20 de persoane rănite lunar.
În trecut Elveția a refuzat să primească răniți ucraineni invocând principiul neutralității. Guvernul nu a dat curs unei solicitări a Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) pentru a nu încălca principiul neutralității, a explicat la acel moment Departamentul Federal al Afacerilor Externe (DFAE), contactat de Agenția France-Presse (AFP).
Ministerul a precizat că primirea luptătorilor ucraineni ar fi fost problematică pentru neutralitatea țării, o caracteristică esențială a Elveției. Reprezentatii de la Berna au oferit alternative prin sprijinirea spitalelor ucrainene.