O româncă a schimbat legile în Elveția: cerșetoria nu mai poate fi interzisă în cantonul Luzern
O româncă a schimbat legile în Elveția: cerșetoria nu mai poate fi interzisă în cantonul Luzern după ce femeia a depus o plângere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Până în prezent, în Luzern era interzisă cerșetoria însă potrivit Curții Europene de Justiție de la Strasbourg, conducerea cantonului este obligată să ridice interdicția.
În Elveția, fiecare canton poate decide felul în care își gestionează anumite situații, de exemplu, fiecare canton poate decide condițiile pentru cerșetorie. Până de curând, în Luzern era strict interzis acest tip de activitate.
În anul 2014, o româncă a fost amendată cu 500 de franci pentru că a cerșit la Geneva. Femeia a depus plângere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg precizând că a fost făcută o nedreptate.
Instanța a aprobat solicitarea româncei în 2021 și a punctat că interzicea cerșetoriei a încălcat drepturile fundamentale ale omului. Acest aspect presupune și faptul că reprezentații cantonului Luzern trebuie să ridice interdicția de cerșetorie. Cu toate acestea, consiliul local nu este de-acord și încearcă să găsească soluții.
Consiliul local este de părere că propunerea nu este fezabilă din mai multe motive. În primul rand, fiecare municipalitate ar avea o reglementare individuală. Totodată, fiecare municipalitate trebuie să se asigure că încălcările sunt pedepsite, fapt ce ce ar presupune un efort imens din partea reprezentanților. Inițial a fost lansată ideea unui “permis de cerșetor” oferit oamenilor în urma unor verificări pentru a evita grupurile de cerșetori. În cele din urmă s-a dovedit si că această variantă este mult prea greu de pus în practică și de ținut sub control.
“În plus, această soluție ar putea încălca și drepturile omului”, au precizat reprezentații consiliului local.
Franziska Reist, managerul unei asociații sociale din Luzern este de părere ca ideea unui permis pentru cerșit nu este realistă.
“Cred că implementarea nu este realistă. Mulți oameni care cerșesc trăiesc la marginea societății și au dezvoltat o anumita dependența. Este un mare obstacol pentru ei să solicite un permis de cerșetorie. Acest lucru ridică întrebarea dacă cerința unui permis ar crea de fapt o nouă interdicție a cerșetoriei”, a adăugat Franziska.
Cu o situație similară s-a confruntat și conducerea orașului Basel atunci când ordonanța privind cerșetoria a intrat în vigoare, în septembrie 2021. Conform secretarului general al Departamentului de Justiție și Securitate al Cantonului Basel-Stadt, Martin Ritschard, numărul cerșetorilor a scăzut semnificativ.
Ordonanța respectivă presupune prevenirea cerșetoriei organizate și restricționarea cerșetoriei agresive.
“În același timp, efectele secundare nedorite, cum ar fi încălcarea regulilor de conduită, au scăzut semnificativ, ceea ce înseamnă că scopul revizuirii a fost atins”, a declarat Ritschard.
Sursa:20min.ch
Autor: Nicoleta Aspritoiu
Foto: stiripesurse.ro