In Romania, alimentele de bază sunt închise în cutii anti-furt

Elveția a fost clasată pe locul intai la categoria “Cea mai prietenoasa tara cu masinile” potrivit International Drivers Association
Inca un premiu primit de Elvetia. De data asta vorbim, de fapt despre recunoasterea meritelor privind starea actuala extraordina de buna a drumurilor elvetiene
Elveția a fost votată drept cea mai „prietenoasă” țară cu mașinile, din Europa de o asociație internațională a șoferilor. Au fost luate în considerare mai multe aspecte precum: numărul deceselor, rețeaua rutieră, calitatea drumurilor, densitatea traficului și prețul combustibilului.
Astfel că în urma votului Elveția s-a clasat pe primul loc la categoria „Cea mai prietenoasa tara cu masinile”, fiind urmată de Olanda iar pe locul al treilea aflându-se Belgia, potrivit International Drivers Association. Având 1,71 decese rutiere per 100.000 de locuitori, Elveția este cu mult înaintea Olandei care are 2,83 și a Belgiei cu 5,1 decese. După Elveția, țările cu cel mai sigur trafic rutier sunt Islanda și Suedia.
La categoria „Cele mai bune drumuri din lume”, Elveția ocupă locul al treilea, pe primul loc fiind Olanda. În timp ce țările vecine Elveției, Austria și Franța s-au clasat pe locurile nouă și zece.