Profesor doctor român, Peter Biro: „Munca și viața în Elveția oferă cu siguranță perspective interesante”

După o viață dedicată medicinei, aproximativ 40 de ani petrecuți în spitale, o parte în spitalul din Frankfurt/Main iar ultimii 34 la Spitalul Universitar din Zürich, domnul profesor doctor Peter Biro, originar din Oradea, nu s-a îndepărtat definitiv de lumea pe care o iubește cel mai mult. Este în continuare membru fondator al aiEndoscopic, un start-up în domeniul medical care combina inteligența artificială cu robotica endoscopică. 

Renumitul medic psihiatru elvețian, Dr. Carl Gustav Jung, a spus ca „Medicamentele pot vindeca bolile, dar numai medicii pot vindeca pacienții.” – Pornind și de la această afirmație, i-am adresat domnului profesor doctor anestezist Peter Biro, câteva întrebări despre viața și cariera petrecută în sistemul medical elvețian, din dorința de a mai afla lucruri care ne-ar putea fi utile în viață, cândva. 

Așa, ca un „ante scriptum” – trebuie să menționăm că domnul Biro este și autor al mai multor nuvele, dintre care amintim „Incredibila poveste a lui Jean-Jacques Récamier, omul-canapea – și alte multe satire pentru cititori curajoși” și „Despre virtutea nerăbdării – și multe alte satire delicioase„. 

RoElvetia: Domnule doctor, începem interviul cu prezentul. Sunteți pensionar. Cum o duceți? Vă plictisiți? Vă e dor de spital? Cum vă petreceți timpul liber?

Profesor doctor Peter Biro: Mi se pare că am mai puțin timp decât aveam la serviciu. Acest lucru se datorează probabil faptului că mi-am permis destul de multe activități. Pe de o parte, mai am niște legături cu industria medicală, unde mi-am asumat sarcini de consultanță pentru dezvoltatorii de dispozitive. Pe de altă parte, sunt obsedat de activitățile literare și scriu tot felul de materiale de lectură pentru publicul nevinovat, care inițial nu știe la ce să se aștepte. Dar se poate și ca percepția mea despre timp să se fi schimbat. Acum nu trebuie să fiu la o anumită oră și loc și să respect punctualitatea elvețiană. Acum lucrurile sunt mai mult pe ceasul meu intern; și ticăie mai încet decât ceasurile de la gară.

Deci nu se pune problema să te plictisești. Pe lângă plăcerile menționate mai sus, am desigur și alte interese, inclusiv cititul, filmele, călătoriile și sunt, de asemenea, un „junkie” al știrilor.

Dorul pentru fostul meu loc de muncă se mișcă în limite foarte înguste. Ceea ce îmi lipsește cel mai mult este accesul direct în parcarea subterană din centrul orașului 🙂 – și bineînțeles contactul cu câțiva colegi și cu lumea profesională.

Așa, din pură curiozitate, cam câți pacienți ați „adormit”? Vă încerca vreun fior la fiecare pacient sau devenise deja rutină?

Prof. Dr. Peter Biro: În cei aproximativ 40 de ani ai mei ca anestezist, am efectuat zeci de mii de anestezice sau i-am instruit și monitorizat pe alții în implementarea lor. Dar anestezia este mult mai mult decât o simplă narcoză: include diagnostic, terapie intensivă, servicii de salvare și o mulțime de activități academice. Cel mai mult mi-a plăcut să merg la congrese, pentru că nu numai că puteai învăța multe acolo, dar mai presus de toate puteai întâlni și oamenii relevanți.

Nu mi-a fost foarte frică în timpul exercitării profesiei, dar am fost mereu conștient de riscurile pentru pacient. Am avut întotdeauna respect pentru cineva care își punea viața și integritatea în mâinile mele. Trebuia să fii mereu conștient de această responsabilitate.

Cum și de ce ați ales anestezia?

Prof. Dr. Peter Biro: A fost pură coincidență. Inițial mi-am dorit să devin conducător de locomotive, mai târziu inginer mecanic. Când m-am orientat apoi către medicină, am vrut să fac medicină internă, dar nu reușisem să obțin un loc de pregătire pentru asta. Am trecut la anestezie pentru a obține dexteritatea de a intuba și instala un acces perifer-venos. Apoi activitatea unui anestezist mi s-a părut atât de interesantă, iar perspectivele de carieră erau mult mai bune încât am ales asta. Și nu regret.

Proveniți dintr-o familie de evrei, părinții dumneavoastră au avut de suferit?

Prof. Dr. Peter Biro: Bunicile mele au fost deportate la Auschwitz și ucise. Acolo era și mama mea, dar datorită tinereții sale, avea 23 de ani atunci, a fost trimisă într-un lagăr de muncă, căruia i-a supraviețuit datorită unor împrejurări favorabile. Tatăl meu, pe de altă parte, a fost inițial în muncă forțată la ungurii Horthisti și mai târziu în captivitate rusă. Așa că părinții mei se loviseră din plin de toate pericolele acelor vremuri, nu în ultimul rând și perioada stalinistă din România.

Știm că ați plecat din România pe la începutul anilor 70. Cum ați reușit, având în vedere cât de dificil era să ieși din țară în timpul regimului acela?

Prof. Dr. Peter Biro: Am emigrat legal în 1970, ca parte a așa-numitei reunificări familiale: sora tatălui meu locuia deja în Australia la acea vreme așa că am solicitat autorităților să ne permită să emigrăm acolo. Nu a fost deloc ușor și după ce cererea a fost depusă în 1963, au urmat 7 ani de incertitudine absolută. Dar având în vedere opacitatea regulamentelor de călătorie de la acea vreme, într-un final ni s-a permis să părăsim România, cu condiția de a renunța la cetățenie, evident.

Ce vă place dar și ce vă displace când vine vorba de Elveția?

Prof. Dr. Peter Biro: Sunt tot timpul impresionat de ordinea, curățenia și funcționalitatea Elveției. Nimic nu simbolizează acest lucru mai clar decât faptul că trenul pornește exact pe secundă, la timpul cum este indicat în orar. Totuși, acest lucru indică și un aspect mai puțin plăcut: tendința spre precizie merge și ea mână în mână cu o anumită lipsă de căldură emoțională. Uneori este destul de bună și o anumită nonșalanță tipică Balcanilor. Dar când vine vorba de asta, prefer standardele elvețiene, chiar dacă gastronomia balcanică are un gust mai bun.

Ce le-ați spune tinerilor medici români care ar vrea să vină să profeseze în Elveția? Aveți vreun sfat să le dați?

Pentru a lucra în Elveția, trebuie să prezinți o diplomă recunoscută și să cunoști bine cel puțin una dintre limbile naționale. Începătorii străini tind să aibă mai puține șanse de a obține un loc de muncă, cei cu experiență și titluri speciale cu atât mai mult. Un CV bogat și formatat corect este cu siguranță util, la fel ca și recomandarea personală. Ar trebui să fiți dispus să lucrați și în zone periferice, deoarece centrele urbane mai mari sunt deja supraaglomerate. Pe de altă parte, distanțele în Elveția sunt mult mai scurte, iar conexiunile de transport sunt bune. Oricine reușește să obțină un loc de muncă în Elveția și să se stabilească acolo poate conta pe un salariu bun și un nivel de trai ridicat. Totuși, volumul de muncă este mai mare decât în ​​alte țări europene. Munca și viața în Elveția oferă cu siguranță perspective interesante pentru candidații buni și ambițioși.

Interviu realizat de Valeriu Morarescu