O familie de israelieni a fost închisă pe aeroportul din Zürich. A fost nevoie de intervenția polițiștilor
Polițiștii cantonului Zürich au fost nevoiți să intervină pe aeroportul din Zürich, după ce o familie de israelieni a rămas blocată într-un terminal
Miercuri, 4 ianuarie, cu puțin înainte de miezul nopții, David Ashtamkar, un călător în vârstă de 44 de ani a sunat de mai multe ori la numărul de urgență speriat de faptul că el si mai mulți pasageri de pe zborul din Tel Aviv sunt blocați în terminalul “D”.
“Avionul a sosit la Zürich la 22:36, cu o oră întârziere. Am pierdut zborul de legatură către Geneva”, a explicat Ashtamkar.
Ajunși în aeroport, pasagerii se plang că au fost plimbați de la un ghișeu la altul fără să primească explicații clare.
“Echipajul de cabină ne-a trimis către un ghișeu pentru transfer. Dar era închis. Am ajuns la alt ghișeu. Nu era nimeni nici acolo “, a continuat povestea bărbatul care călătorea cu soția si cei doi copii.
Plimbarea prin aeroport s-a sfârșit când pasagerii au ajuns în terminalul D unde era deschis doar controlul de securitate. Potrivit procedurii, aceștia puteau beneficia de o cameră de hotel pusă la dispoziție de reprezentații aeroportului însă nu mai existau locuri disponibile.
“În cele din urmă, am ajuns în Terminalul D, unde am rămas încuiati. Nu am avut nicio șansă să scăpăm. Nu s-a spus că trebuie să stăm în terminal până dimineața”, a explicat Ashtamkar.
Bărbatul care era nervos din cauza situației a decis să sune la poliție.
“Ofițerii au sosit în jurul orei 00:15 si ne-au dat drumul”, a adăugat pasagerul israelian.
Ulterior, în urma unor investigații, oamenii legii au confirmat faptul că pasagerii au fost blocați într-o zonă de transfer.
Jasmin Bodmer, purtătorul de cuvânt al aeroportului Zürich a fost surprins de situație si nu a oferit detalii legate de incident.
“Nu avem cunoștințe detaliate despre acest caz. Este posibil ca acești călători să fi întârziat prea mult timp după sosire și, deci, ghișeele erau deja închise. Vorbim întotdeauna despre călatorii non-Schengen. Oricine sosește dintr-o țară Schengen nu mai trebuie să treacă prin controlul pașapoartelor, poate merge direct la preluarea bagajelor și poate intra în țară”, a explicat Bodmer.
De precizat este faptul că Israelul nu este inclus în acordul Schengen.
La final, David Ashtamkar si familia lui s-au amuzat de situație. Cei patru au fost cazați la un hotel din apropierea aeroportului. “Am scăpat sănătoși, acesta este cel mai important lucru”, a spus bărbatul zâmbind.