
Cerșetorii români din Elveția acuzați că fac parte din bande organizate
În luna decembrie, conducerea orașului Berna a anunțat că în ultima perioadă numarul cerșetorilor a crescut și descurajează populația să ofere bani acestora. Potrivit autorităților, majoritatea dintre ei fac parte din bande organizate.
„Lupta împotriva traficului de persoane este un scop politic declarat. Cerșetoria organizată în bande este o formă a acesteia și de aceea luăm măsuri împotriva fenomenului”, a declarat directorul de securitate al orașului Berna, Reto Nause.
Cu toate acestea, Lea Bill și Sofia Fisch, membrii consiliului municipal dezaprobă decizia luată de conducerea orașului și o critică drept folosind sintagma “apeluri rasiste și stigmatizatoare”. O moțiune a fost depusă iar aceștia solicită analizarea măsurilor impuse și verificarea eficienței acestora.
“Narațiunea repetată a bandelor de cerșetori organizate nu este documentată și, prin urmare, este stigmatizantă”, a scris Lea într-o postare pe contul său de Twitter.
Consilierul municipal este de părere că o astfel de decizie, precum cea a conducerii orașului Berna poate să aibă un impact negativ asupra oamenilor.
“Apelul este extrem de problematic, deoarece cerșetoria este un drept al omului și este în general permisă. Un astfel de apel poate avea un impact negativ asupra tuturor cerșetorilor care depind de acei bani. Populația își poate da seama cu greu cine este cu adevărat cerșetor și cine nu”, a completat Lea Bill.
În Basel cerșetoria a fost complet interzisă din septembrie 2021. Cerșetori români au fost acuzați că provin din bande organizate, mulți dintre ei provenind din aceeași familie.
În trecut, o tânăra în vârstă de 26 de ani din România a declarat faptul că a venit în Elveția să lucreze însă nu a găsit un job astfel că a început să cerșească. Cu toate acestea, Michael Derrer, reprezentat al companiilor elvețiene în Europa de Est, este de părere că femeia nu a încercat cu adevărat să își găsească un loc de muncă.
“Văd asta ca pe o scuză pentru că femeia să nu fie nevoită să spună că a venit în Elveția doar să cerșească”, a declarat Derrer.
În general, potrivit bărbatului cerșetorii români sunt organizați în clanuri familiale.
“Sunt familii mari cu numeroși veri”, a adăugat Michael.
20min.ch