
O elvețiancă s-a rătăcit în munții Bucegi
O elvețianca în vârstă de 48 de ani s-a rătăcit vineri, 10 februarie, în Munții Bucegi. Femeia a mers ore în șir prin zăpada înainte să fie localizată de salvamontiști
Potrivit reprezentanților Salvamont Bușteni, elvețianca s-a pierdut în munți iar timp de câteva ore a umblat prin zăpada care îi ajungea până la genunchi.
“Turista a plecat de la cabana Gura Diham spre Poiana Izvoare și de acolo, mai departe spre Pichetul Roșu. Undeva a pierdut marcajul turistic și după mai multe ore de umblat prin zăpada până la genunchi, a ajuns la epuizare fizică. Abia atunci s-a speriat și a sunat după ajutor”, au explicat reprezentații Salvamont.
Elvețianca a fost găsită în apropiere de cabana Diham. Aceasta era epuizată, speriată și înghețată. Salvamontiștii din Bușteni și Prahova au precizat faptul că femeia și-a revenit repede și a fost transportată în siguranță în oraș.
Sursa: Facebook Salvamont Busteni