
Proprietarii mașinilor electrice nu vor mai fi scutiți de taxe începând cu anul viitor
Consiliulul Federal Elvețian a decis introducerea taxei auto de la 1 ianuarie 2024 și pentru proprietarii mașinilor electrice
Având în vedere faptul că numărul mașinilor electrice pe drumurile elvețiene a crescut semnificativ în ultimii ani, Consiliul Federal Elvețian a decis modificarea ordonanței fiscale pentru acest tip de automobile.
Conform Consiliului Federal, numărul mașinilor electrice importate anual a crescut de la 8.000 de unitati în 2018 la peste 45.000 în 2022.
“Odată cu scutirea de taxe, scopul principal al Consiliului Federal la acea vreme era de a crea stimulente bazate pe piață pentru dezvoltarea electromobilității. Odată cu creșterea electromobilității, poziția de plecare s-a schimbat semnificativ: din 2018 până în 2022, numărul de mașini electrice importate anual a crescut de aproape șase ori”, au menționat reprezentații consililui într-un comunicat de presă.
În prima jumătate a acestui an au fost importate 30.400 de mașini electrice. Cu 66% mai mult față de aceeași perioadă a anului trecut.
“Această creștere duce la o scădere vizibilă a veniturilor din impozitul pe automobile”, au punctat în comunicat.
În anul 2022 pierderea fiscală este de aproximativ 78 de milioane de franci. Pentru anul acesta, Guvernul federal se așteaptă la pierderi de circa 150 de milioane de franci.
În cazul în care scurtirile de taxe ar fi continuat, pierderile fiscale cumulate pentru 2024-2030 ar fi ajuns la aproximativ trei miliarde de franci. Prim urmare, a fost eliminată scutirea de taxe de la 1 ianuarie 2024 pentru mașinile electrice.
“Consiliul Federal este de părere că scutirea de taxe nu mai este necesară ca instrument de finanțare, având în vedere creșterea bruscă a ponderii mașinilor electrice în totalul importurilor de mașini și convergența prețurilor”, au precizat reprezentanții Consiliului Federal.
Sursa articol/foto: 20min
Nicoleta A.