Regele drogurilor din Belgia, arestat în Zürich unde ducea o viață de lux
Numit și “regele cocainei”, belgianul în vârstă de 36 de ani și familia lui au cheltuit circa 2,5 milioane de franci în perioada în care au fugit de poliție
Pe data de 16 februarie 2022, aproape de miezul nopții, polițiștii cantonali Zürich au luat cu asalt un apartament de lux de la etajul 22 din cadrul Renaissance Tower Hotel. Oamenii legi i-au arestat atât pe belgian cât și pe partenera acestuia.
Belgianul este poreclit și “Tăietorul de degete” și renumit pentru brutalitatea sa. Autoritățile consideră că bărbatul este șeful unei organizații criminale care a importat cantități uriașe de cocaină din America de Sud în Europa. Mai mult, belgianul ar fi introdus ilegal cocaină și în Elveția.
Timp de aproximativ doi ani, belgianul și familia lui s-au ascuns în Elveția. În tot acest timp, belgianul își administra din Elveția, afacerile ilegale.
Potrivit anchetatorilor elvețieni, bărbatul în vârstă de 36 de ani și partenera lui de 29 de ani au reușit să stea ascunși în Elveția timp de aproximativ doi ani, în ciuda faptului că erau căutați de poliție.
În martie 2020, Curtea de Apel din Anvers, Belgia l-a condamnat pe bărbat la patru ani de închisoare. Imediat ce a primit sentința, traficantul de droguri și-a luat familia și a fugit. La scurt timp reprezentații Europol au alertat autoritățile și l-au numit pe belgian “cel mai căutat traficant din Europa”.
În primă fază, anchetatorii au bănuit că bărbatul și familia lui se ascund în Seychelles, Dubai sau Africa de Sud. În schimb, aceștia trăiau o viață de lux în Zürich.
Conform rechizitoriului, până la momentul arestării, familia a cheltuit circa 2,5 milioane de franci în Zürich și alte orașe din Elveția. Inițial au fost cazați la hotelul de cinci stele, Dolder unde au stat o lună și au plătit aproximativ 75.000 de franci. La sfârșitul lunii iunie, familia de fugari s-a cazat la luxosul hotel Baur au Lac unde au achitat 22.000 de franci pentru aproximativ 15 zile de cazare.
În tot acest timp, familia a folosit documente de false. De exemplu, pentru a rezerva apartamentul de la Baur au Lac, femeia s-a prezentat drept Simone Jung.
Pe data de 12 august 2022, așa zisa Simone Jung, a mers la Administrația muncipală din Ruschlikon, Zürich și a depus cerere pentru permis de ședere în Elveția. Femeia de 29 de ani a atasat cererii sale și un contract fals de muncă, în care era specificat faptul că este directorul general al unei firme de consultanță. Pentru înființarea acestei firme, familia a achitat 110.000 de franci.
La doar două zile de la înregistrarea cererii, municipalitatea din Ruschlikon a trimis documentul către Oficiul pentru Migrație din Zürich, care a eliberat permisul de ședere B pentru femeie. Acest permis ofertă dreptul unei persoane de a rămâne o perioadă mai lungă de timp în Elveția.
Imediat ce a avut documentele, femeia a închiriat o vilă luxoasă în Ruschlikon. Prețul chiriei pentru un an a fost de 218.000 de franci. Ulterior, o echipă de designeri de interior s-a ocupat de amenajarea locuinței. Mai mult, familia a cumpărat chiar și o barcă cu motor de la producatorul Kilchberg Boesch.
Acestea nu au fost singurele cheltuieli ale familiei. Potrivit rechizitoriului, presupusa Simone Jung a plătit 400.000 de franci pentru 131 de sticle de vin, 250.000 de franci pentru haine, 134.000 de franci pe televizoare și circa 744.000 de franci pentru genți, ceasuri si bijuterii.
Un an mai târziu, membrii familiei si-au schimbat identitatea. Ea a devenit Alexandra Sapronova, o grecoaică născută în anul 1992 iar el Falcon. Au reluat activitățile făcute cu un an în urmă, ea a solicitat permis de ședere și a închiriat o locuința.
Au închiriat o cameră în Urnasch pentru a nu da de bănuit autorităților locale însă au fost cazați într-un apartament de lux în hotelul Renaissance Tower din Zürich.
Circa opt luni, distribuitorul de droguri si familia lui au dus o viață normală într-un apartament de la etajul 22, chiar în centrul orașului Zürich.
Pe data de 16 februarie 2022, belgianul și partenera sa au fost arestați. Femeia a fost transferată autorităților belgiene iar în octombrie, traficantul de droguri a fost extrădat. Bărbatul este ținut într-o închisoare de maximă siguranță.
Femeia în vârstă de 29 de ani a fost acuzată de spălare de bani, fals în acte și înșelăciune. Aceasta a recunoscut acuzațiile și s-a ajuns la un acord de recunoaștere a vinovăției. Tânăra a fost condamnată la o pedeapsă cu închisoarea condiționată de 24 de luni și a primit o amendă de 6.000 de franci.
Cât despre partenerul ei, belgianul va fi judecat și de un tribunal elvețian, după ce se vor termina procesele din țara lui. Este acuzat în Belgia de trafic de cocaină, răpire, luare de ostatici, jaf armat și furt.
Sursa articol/foto: nzz
Nicoleta Aspritoiu