Apar primele date despre avionul care a fost la un pas de prăbușire în Geneva
Piloții unui avion Easyjet care zbura de la Edinburgh, Scoția la Geneva au reușit să prevină un dezastru în ultimele secunde
La începutul lunii noiembrie, 157 de pasageri au călătorit de la Edinburgh la Geneva cu un avion A320neo. Întregul zbor a decurs normal însă în timp ce se apropia de pista 22 pentru a ateriza la Geneva, avionul aproape s-a prăbușit în Lacul Geneva.
Pe data de 16 ianuarie, Serviciul Elvețian de Investigații de Securitate (Sust) a anunțat că a fost deschisă o anchetă cu privire la incidentul care se putea transforma într-o catastrofă.
“Avionul EZY3291 care venea de la Edinburgh cu 157 de pasageri la bord a coborât semnificativ mai jos decât linia de coborâre admisă”, a fost menționat în raportul realizat de Sust.
Mai precis, avionul nu a trecut la 750 de metri deasupra apei, așa cum trebuia ci doar la 230 de metri. Din cauza acestui lucru a fost declanșată și alarma în turnul Cointrin, motiv pentru care controlorii de trafic aerian l-au contactat pe pilot. Accelerând masiv, pilotul a reușit să evite coliziunea în ultimele secunde. În cazul în care pilotul nu accelera și își menținea unghiul și viteza de coborâre, avionul atingea apă în mai puțin de 30 de secunde.
“Într-o situație ca aceasta nu ar trebui să te gândești: accelerezi din nou pentru a recâștiga altitudinea cât mai repede posibil. Nu știu ce s-a întâmplat în cabina de pilotaj în acea zi, dar trebuie să fie acolo cheia explicației”, a declarat un pilot al unui avion A320 care zboară regulat la Geneva.
Sust nu a oferit informații suplimentare legate de acest incident însă inspectorii federali au confirmat faptul că au în posesie datele din cutia neagră. Și compania aeriană Easyjet a precizat că dorește să sprijine ancheta condusă de Sust. Momentan, cei doi piloți aflați la bordul aeronavei sunt în concediu.
Sursa articol/foto: blick
Nicoleta Aspritoiu