Avioanele semi-private câștigă tot mai multă popularitate în Elveția

O italiancă s-a infectat cu HIV într-un laborator din Geneva și a primit despăgubiri în valoare de 145.000 de euro
Femeia s-a infectat cu HIV într-un laborator de cercetare din Geneva. Tânăra, care studia la Universitatea Padova, participase la un schimb de experiențe în anul 2011 iar în urma mai multor analize s-a dovedit că virusul din organismul fetei este identic cu cel conceput în laboratorul din Geneva. În cele din urmă, italianca a fost despăgubită de Universitatea din Geneva
În urmă cu 13 ani, italianca a participat la un schimb de experiențe ERASMUS și-a a ajuns în Geneva. Pentru lucrarea sa de licență, tânăra a făcut mai multe cercetări ștințifice și a lucrat mare parte din timp într-un laborator al Universității din Geneva.
Când experiența s-a încheiat, tânăra a revenit în Italia continuându-și viața în mod obișnuit. În 2019, când a vrut să doneze sânge, italianca a descoperit că era infectată cu virusul HIV.
În căutarea sursei infecției, femeia a apelat la ajutorul specialiștilor laboratorului de virologie de la Universitatea Tor Vergata din Roma. Ulterior, pe baza unei secvențiere genetice, cercetătorii au descoperit că virusul din organismul italiencei este identic cu cel conceput în laboratorul din Geneva.
În urma procesului demarat de femeie, între ea și Universitatea din Geneva s-a ajuns la un acord, instituția urmând să îi plătească 145.000 de euro despăgubiri.
Acesta este primul astfel de caz iar cum s-a întâmplat acest lucru nu se mai poate afla din cauza faptului că a trecut prea mult timp de la eveniment.
Sursa articol: 20min
Nicoleta Aspritoiu