Politiciană din Zurich amenințată cu moartea după ce a publicat
Interviu cu Camelia și Emilian Popa de la Călătorul Mulțumit
Călătorul Mulțumit este un site de călătorii unde sunt publicate peste 600 de articole scrise în ultimii șase ani. Majoritatea informațiilor sunt despre destinațiile în care Camelia și Emilian, fondatorii site-ului, au călătorit. Călătorulmulțumit.ro este un site în limba română, destinat celor ce vor să afle recomandări utile din diverse destinații, celor ce vor să își planifice mai bine vacanța și celor care vor să fie la curent cu noutățile despre zborurile comerciale operate de pe aeroporturile din România.
Pentru cei care doresc să își documenteze călătoriile într-o limbă de circulație internațională, Tripinstinct.com, este site-ul gestionat de Camelia și Emilian cu articole exclusiv în limba engleză.
RoElveția: Cum s-a născut pasiunea voastră pentru călătorii?
Călătorul mulțumit: Primele noastre călătorii le-am făcut în locurile deosebite pe care le avem în România. Au urmat apoi pentru amândoi perioade de câte jumătate de an în care am studiat în străinătate, fiind plecați cu burse Erasmus. Unul dintre noi a fost în Italia, iar celălalt a studiat în Portugalia. Pe durata acestor burse am avut amândoi posibilitatea să începem cu adevărat să descoperim pasiunea noastră pentru călătorii. Ulterior am început să călătorim împreună mai mult, să ne documentăm călătoriile, apoi treptat să ne rezervăm vacanțele cu familia și prietenii apropiați în destinații din ce în ce mai interesante. Am luat întodeuna în considerare nu numai destinația dar și bugetul alocat. Pe noi fiecare călătorie ne scoate din zona de confort, ne pune față în față cu situații inedite, cu oameni interesanți și nu în ultimul rând ne aduce satisfacții și ne astâmpără setea de cunoștere.
RoElveția: Ce caută oamenii cel mai des când vine vorba de călătorii? Peisaje, tradiții, experiențe?
Călătorul mulțumit: Fiecare caută într-o călătorie lucrul de care are cea mai mare nevoie. Unii doresc doar să se relaxeze și să se odihnească, să mănânce doar în oraș și să facă lucruri diferite decât cele de acasă. Alții ar vrea să încerce lucruri noi care să le aducă adrenalină, să guste preparate diferite de ce au acasă, să vadă locuri noi ca să poată înțelege alte culturi.
Sunt cupluri care lucrează foarte mult, au un serviciu stresant iar pentru ei călătoriile sunt evadări în locuri care îi atrag atât prin diversitatea culturală cât și prin cea a experiențelor și sporturilor pe care le pot practica.
O altă categorie sunt tinerele familii, cât și familiile mai mari care merg în destinații cu hoteluri all inclusive. Se pune accent pe servicii foarte bune, copiii să aibă o mulțime de activități iar părinții să se poată odihni și reface.
Grupurile de prieteni vor pune accent pe vacanțe unde distracția este pe primul plan, poze instagramabile și amintiri de neuitat.
Oamenii sunt deopotrivă interesați să vadă tradiții, numai ca aceasta implică să poți să călătorești în anumite date specifice și să rezervi cu mai mult timp în avans din cauza aglomerației. Și aici ne referim chiar la Basel Fastnacht, Carnavalul de la Veneția sau cel de la Rio.
RoElveția: Care a fost cea mai căutată destinație de vacanță anul trecut?
Călătorul mulțumit: Putem face chiar un top care diferă în funcție de anotimp dar este influențat și de ce noi destinații apar cu zbor direct din România.
Primavara și toamna se merge în city break-uri. Lumea caută destinații cât mai însorite și cu atracții de vizitat. Aici ne referim la Roma, Paris, Istanbul, Praga, Viena, Barcelona dar și la Cinque Terre sau Coasta Amalfitană. Vara sunt cautate destinațiile cu plajă și mare, de la insulele Greciei, la Turcia și Bulgaria, la Mallorca, Sicilia, Malta sau Coasta Dalmată.
Iarna este sezonul când ne dorim cel mai mult să ajungem în destinații exotice. Se călătorește în Thailanda, Zanzibar, Maldive sau Dubai.
RoElveția: Cât de des sunt interesați românii să viziteze Elveția?
Călătorul mulțumit: Deși avem zboruri directe cu Swiss International Air Lines din București și recent din Cluj-Napoca către Zurich dar și cu Wizz Air de pe aeroporturile din București, Cluj și Iași către Basel și Geneva, numărul persoanelor care aleg Elveția ca destinație de vacanță este mic. Acest lucru se datorează standardelor înalte de calitate din toate domeniile, inclusiv din cel al industriei ospitalității care o face să nu fie o destinație pentru toate bugetele.
Elveția este o destinație de văzut măcar o data în viață. Unii călători reușesc să vadă doar o mică parte din ea deoarece are atat de multe atracții extraordinare încât devine dificil de ales și dificil de gestionat bugetul unei astfel de călătorii.
RoElveția: Ce părere aveți despre Elveția?
Călătorul mulțumit: De aici, din România ne gândim cu plăcere la Elveția, țara pe care toți o cunoaștem drept cea a băncilor, ceasurilor și a ciocolatei. Elveția are mult mai multe de oferit, de la munții maiestuoși, la lacurile și peisajele spectaculoase, la orașe faimoase.
În Elveția putem vedea un model de țară care poate fi vizitată exclusiv cu transportul public, de siguranță, eficiență și punctualitate. Este și o țară a inovației și a firmelor de renume din diferite domenii de activitate a căror produse le folosim pe întreg globul.
RoElveția: Ce orașe din Elveția ați vizitat și de ce?
Călătorul mulțumit: În primul rând am vizitat Capitala Culturală a Elveției, Basel. Un oraș cu nu mai puțin de 40 de muzee și o viața culturală bogată. Situat pe malul Rinului, oferă și posibilitatea de a face o croazieră, cea mai cunoascută fiind Basel-Rheinfelden în care ai ocazia să vezi sistemul ecluzelor. Am fost de mai multe ori la Basel, iar ceea ne-a atras întotdeuna a fost climatul plăcut și varietatea expozițiilor de la Fondation Beyeler, Historisches Museum, Antikenmuseum Basel, Museum der Kulturen dar și la muzeul unicat, Pharmazie-Historisches Museum.
Orașul Zurich l-am explorat din curiozitatea de a vedea cum se simte atmosfera unui oraș care oferă standarde de top în domeniul calității vieții. Dar nu am ratat nici croaziera pe lac cât și o după-amiază de relaxare la plajă.
Berna ne-a atras datorită centrului său istoric inclus în patrimoniul UNESCO, casele cu fațade de lemn, fantânilor decorate cu statui.
Lucerna am explorat-o de mai multe ori, pentru panorama care se vede de pe zidurile vechi și din turnurile medievale peste acest oras bijuterie. Iar croaziera pe Lacul Lucerna și urcarea pe Muntele Riggi este un must.
Ne-a plăcut extraordinar de mult și cantonul Ticino, unde am văzut Lugano, Bellinzona, Locarno și am urcat pe Monte Bré.
Nu o să putem uita prea curând farmecul orașului medieval Fribourg și nu în ultimul rând Geneva. De la celebra arteziana de 140 m peste Lacul Léman, la ceasul de flori din Grădina Engleză.
RoElveția: Ce v-a impresionat în mod plăcut în Elveția? Dar în mod neplăcut?
Călătorul mulțumit: Oriunde mergi totul este bine pus la punct și funcționează impecabil. Ne-a plăcut faptul că la baza călătoriilor prin Elveția stă trenul. Călătoriile devin mult mai plăcute când poți să te bazezi pe punctualitatea mijloacelor de transport public.
Ne-a impresionat mult când am reușit să ajungem de pe platoul Gornergrat și să admirăm piscurile montane de peste 4.000 m, inclusiv celebrul Matterhorn și ghețarii.
Iar o altă atracție pe care o recomandăm tuturor este Cascada Rinului. Este ușor accesibilă nu numai din Elveția dar și din Germania, fiind situată la graniță.
Cum am amintit și anterior, bugetul unei călătorii în Elveția implică atenție și planificare riguroasă datorită costurilor ridicate.
RoElveția: Care sunt cele mai utile sfaturi de călătorie în Elveția?
Călătorul mulțumit: Călătorește cu trenul. Pentru călătorii scurte achiziționează din timp un Day Saver Pass iar pentru călătorii mai lungi, un Swiss Travel Pass.
Planifică și detaliază cât mai bine programul vacanței tale astfel încât să poți cuprinde toate atracțiile dorite.
Rezervă-ți din timp cazarea. La cazările acreditate vei primi și un card de transport public valabil pe perioada șederii tale. Acesta poate include și alte beneficii, cum ar fi intrări gratuite sau reduse la muzee, acces la wifi etc.
Peisajele extraordinare peste Alpi, ghețari și piscuri montane sunt ușor accesibile. Peste tot poți folosi trenurile cu cremalieră, telefericul sau telecabina dar așteaptă-te la prețuri pe măsură.
Plimbarea cu trenurile panoramice este neuitat. Fie că alegi Bernina Express sau Glaciar Express, experiența la bord și peisajele sunt unice.
Respectă toate regulile și cultura locală. Amenzile sunt foarte mari iar faptul că nu ai știut sau nu ai înțeles regula nu este o scuză.
Și în final, nu pleca la drum fără o asigurare de călătorie.
Interviu: Nicoleta Aspritoiu