Elvețienii consumă prea multă sare
Potrivit unui studiu realizat de Oficiul Federal pentru Siguranța Alimentară și Afaceri Veterinare (BLV), în Elveția, consumul de sare este excesiv
Conform studiului, adulții consumă în medie aproximativ nouă grame de sare pe zi, depășind cu aproximativ 75% cantitatea recomandată de Organizația Mondială a Sănătății, de maximum cinci grame pe zi. În medie, bărbații consumă mai multă sare decât femeile, ajungând la aproape zece grame de sare în fiecare zi. Femeile consumă, în medie, 7,5 grame de sare pe zi.
În cadrul acestui studiu, peste 90% dintre respondenți au menționat că adaugă rareori sare suplimentară preparatelor. Astfel că potrivit cercetătorilor, aportul mare de sare provine din alimentele procesate.
“Pâinea, produsele de patiserie și semi-preparatele conțin cantități mari de sare. Practic, cantitatea zilnică recomandată de sare poate fi epuizată doar după o masă în unele cazuri”, a menționat șeful departamentului de nutriție al BLV, Urs Stalder.
De menționat este faptul că participanții la studiu cu un consum mai mare de sare au avut tensiunea arterială semnificativ mai mare iar acest lucru crește riscul unui atac de cord sau unui accident vascular cerebral.
Sursa: 20min
Nicoleta Aspritoiu