Elveția prin ochii creatorului de conținut Vlad Vaida, interviu despre

Pink a anulat concertul din Berna
Artista americană a anulat concertul cu doar câteva zile înainte din cauza unor probleme medicale
Cântăreața în vârstă de 44 de ani, urma să concerteze pe scena Stadionului Wankdorf din Berna, miercuri, 3 iulie. Potrivit organizatorilor evenimentului, în urma unui examen medical amănunțit, Pink a fost sfătuită de medici să nu urce pe scenă.
Având în vedere faptul că întregul concert este parte a turneului “Summer Carnival”, acesta nu poate fi reprogramat.
“Cu mare regret trebuie să anulăm concertul de miercuri, 3 iulie, susținut de Pink pe stadionul Wankdorf din Berna. Din păcate, concertul nu poate fi reprogramat din cauza planificării actuale a turneului. Biletele pot fi returnate la locul de cumpărare”, a declarat un reprezentat din echipa artistei.
Pink este una dintre cele mai cunoscute artiste din lume, a primit trei premii Grammy între 2002 și 2011 și a vândut peste 50 de milioane de albume.
Sursa: swissinfo
Nicoleta Aspritoiu