
Taylor Swift a rezervat în întregime un hotel de lux din Zurich
Cântăreața americană a rezervat, începând de duminică, 7 iulie, întregul hotel Mandarin Oriental Savoy pentru 4 nopți
Taylor Swift, va concerta la Zurich, pe stadionul Letzigrund în cadrul “Eras Tour”. Pentru ea și pentru echipa ei, artista a închiriat intregul hotel care are 80 de camere. Doar suita de 200 de metri pătrați în care va sta ea costă 18.500 de franci pe noapte. O cameră dublă costă între 1.200 și 1.300 de franci pe noapte.
Suita prezidențială de la hotelul Mandarin Oriental Savoy este cea mai mare suită din orașul Zurich și este dotată cu dressing, bucătărie proprie, zona de luat masa și terasă cu vedere către Pardeplatz.
“Taylor Swift este o fană a mărcii Mandarin Oriental. Securitatea hotelurilor este excelentă, chiar dacă se află în centrul orașului”, a explicat Carsten K. Rath, expert în industria hotelieră.
Totuși, așa cum se obișnuiește în cazul hotelurilor de lux, reprezentanții unității de cazare nu au confirmat vizita superstarului.
“Pentru noi, confidențialitatea oaspeților noștri este principala prioritate. Nu comentam zvonurile despre rezervările noastre”, a declarat Angnina Caprez, specialistul în comunicare al hotelului Mandarin Orienral Savoy Zurich.
Sursa: blick
Nicoleta Aspritoiu