Elveția prin ochii creatorului de conținut Vlad Vaida, interviu despre

Doamnelor și domnilor… Spectacol
În luna Martie, pe 16, în Luzern – Clubul Helveto Român, fondat în 2007 – va organiza, “Gala Femeii”, un spectacol cultural în care doamnele vor fi din nou în centrul atenției.
Clubul Helveto Român va premia simbolic o mică parte dintre doamnele care reprezintă cu succes comunitatea românească din Elveția, femei românce care au contribuit semnificativ la îmbunătățirea imaginii României, peste hotare.
Fie că vin din domeniul medicinei, al artei sub toate formele ei, al literaturii, Clubul HelvetoRomân încearcă să le aducă din nou în fața dumneavoastră, ca formă de mulțumire și de apreciere.
Gala se va încheia cu un moment muzical de exceptie oferit de Georgiana Mănăila, medic gastroenterolog din Berna, dar și apreciată solista de folclor. I se va alatura Marius Vernescu, pianist reputat, reprezentant de seamă al jazzului contemporan.
Spectacolul este sprijinit de RoElveția în parteneriat cu HelveRide.ch.
Prețul biletului este de 35 CHF, inclus bufet aperitive, băuturi alcoolice și non alcoolice.
De asemenea, în preț este inclusă buna dispoziție și socializarea de după eveniment.
R.S.V.P – Elena Draghicescu
+41 76 576 95 40
Clubul HelvetoRomân a fost fondat în 2007 cu scopul de promova valorile spirituale românești în Elveția
Clubul a organizat cu succes spectacole multiculturale în care au fost invitate personalități precum Horațiu Mălăele, Ion Caramitru, Stela Popescu, Anca Sigartău, Claudia Motea, Adrian Naidin, Carmen Tănase și alții.
