Elveția prin ochii creatorului de conținut Vlad Vaida, interviu despre

Carnea introdusă ilegal în Elveția mai profitabilă decât traficul de droguri
Doi bărbați au fost condamnați în Geneva pentru contrabandă cu carne
Potrivit procurorilor, între 2016 și 2019, cei doi bărbați au importat ilegal peste 39 de tone de carne în Elveția. Ulterior au vândut-o unei măcelarii din cantonul Valais și unui restaurant din Geneva. Principalul suspect a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare, a fost amendat cu 400.000 de franci și expulzat din țară. Complicele său a fost condamnat la șase luni de închisoare și amendat cu 100.000 de franci.
Cei doi bărbați au reușit să importe carne în valoare de câteva milioane de franci fără să plătească taxe.
Oficiul Federal pentru Vamă și Securitate a Frontierei (BAZG) atrage atenția asupra faptului că în ultimii ani contrabanda cu carne devine din ce în ce mai bine organizată. Conform datelor furnizate de BAZG, 263 de tone de carne au fost introduse ilegal în Elveția doar în anul 2023.
În mare parte mărfurile provin din Franța, de unde sunt cumpărate la preț redus și sunt vândute foarte scump în Elveția. Carnea de vită, de pui și chiar cea de miel sunt printre cele mai populare însă au existat cazuri în care a fost introdusă ilegal și carne exotică, din Africa.
“Este aproape mai profitabil decât traficul de droguri, deoarece riscul este mai mic”, a declarat Jean-Claude Duvoisin, șeful adjunct al forțelor de ordine BAZG.
Penalitățile sunt mici iar profiturile sunt mari, fapt ce este cu adevărat încurajator pentru făptuitori. În cazurile minore, aceștia trebuie adesea doar să plătească taxele și o amendă. De menționat este faptul că oricine face contrabandă cu carne va fi urmărit penal.
Pentru cazurile mai grave, pedepsele sunt de până la un an de închisoare și desigur expulzarea din țară.
Sursa articol/foto: 20min