Elveția prin ochii creatorului de conținut Vlad Vaida, interviu despre

Rosengarten, una dintre cele mai populare și impresionante atracții din Berna
Grădina cu Trandafiri este situată pe o colină, în districtul Schosshalde din Berna, oferind vizitatorilor o panoramă uimitoare asupra centrului vechi și râului Aare. Inițial, grădina avea un scop total diferit, din anul 1765 până în 1877 a fost cimitir al orașului vechi însă din 1913 locul a fost transformat complet și a fost inaugurată grădina cu trandafiri.
Grădina găzduiește o impresionantă colecție de circa 400 de specii de trandafiri și iriși, de diverse culori și forme. În plus, iazul magic cu nuferi, porțiunile mari cu verdeață și fântânile transformă întregul parc într-un loc cu adevărat spectaculos. Primăvară, de la finalul lunii martie, când înfloresc cireșii japonezi, parcul se transformă iar priveliștea este uimitoare.
Grădina cu trandafiri este un loc excelent pentru o plimbare liniștită, pentru a admira priveliștea dar și pentru momente de relaxare. Mulți turiști și localnici, aleg Rosengarten pentru a se odihni, a citi sau chiar a face picnic. Pe lângă toate acestea, grădina este locul ideal pentru pasionații de fotografii. Fie că este vorba doar de un selfie pe bancă, o fotografie panoramică sau pentru un moment special precum logodna. Grădina îți poate conferi cadre de neuitat.
Chiar la intrarea în grădină există și o mică cafenea, locul ideal pentru o pauză, cu o atmosferă plăcută și ceva bun de băut.
Anotimpurile ideale pentru a vizita Rosengarten sunt primăvara și vara, când trandafirii înfloresc. Totuși, chiar și în lunile de iarnă și toamnă grădina merită o scurtă vizită.
Sursa foto: bern.com