Elveția prin ochii creatorului de conținut Vlad Vaida, interviu despre

A fost aplicată prima sancțiune pentru încălcarea interdicției burka în Elveția
Interdicția de acoperire a feței cu burka, voalul tradițional purtat de femeile musulmane, a intrat în vigoare, în Elveția, de la începutul acestui an
Legea a fost propusă în Elveția încă din martie 2021 însă a intrat în vigoare abia în ianuarie 2025. Aceasta se aplică atât în cazul burka, cât și în cazul protestatarilor mascați. Amenda pentru încălcarea legii este de aproximativ 100 de franci.
Pentru prima dată, poliția orașului Zurich a emis o amendă pentru încălcarea interdicției din motive religioase. Femeia a refuzat însă să accepte amendă iar cazul va fi judecat de magistrați.
Michael Walker, purtătorul de cuvânt al poliției, a declarat faptul că femeia amendată nu era turistă. Nu au fost furnizate detalii despre tipul de acoperământ, vârsta femeii sau alte date personale.
În Zurich, oamenii legii au emis amenzi și pentru huligani sau protestatari.
Sursa articol/foto: 20min
Aspritoiu Nicoleta