Dan Reisner și sculpturile sale în tandem sublim de artă cu operele lui Constantin Brâncuși
Dan Reisner este un sculptor și artist multidisciplinar israelian, care locuiește în Tel Aviv și care este cunoscut pentru lucrările sale de sculptură în aer liber și în spații urbane, sculpturile sale figurative din bronz explorând durerea, memoria și transformarea. După serviciul militar ca medic de luptă în Liban, unde a suferit de tulburare de stres posttraumatic (PTSD), Reisner a urmat studii de artă la Facultatea de Arte HaMidrasha și a obținut un Master în Arte Frumoase de la Academia Bezalel din Ierusalim. Lucrările lui Reisner au fost expuse în muzee și galerii importante din Israel, precum Muzeul de Artă din Tel Aviv și Muzeul Israel din Ierusalim. De asemenea, a participat la rezidențe artistice în Germania și Franța și a primit premiul pentru arte creative din partea Ministerului Educației din Israel. Ceea ce-l apropie cel mai mult de sufletul nostru românesc este marea sa iubire pentru opera lui Constantin Brâncuși, iar în anul 2002, împreună cu întreaga sa familie a venit în România special pentru a vizita Târgu – Jiu și Hobița și pentru a fi mai aproape de lucrările lui Brâncuși. Anul acesta , în luna februarie, la Institutul Cultural Român din Tel Aviv, Dan Reisner a avut o expoziție închinată marelui nostru artist la împlinirea a 149 de ani de la nașterea sa. Iubiți cititori, vă invităm să urmăriți acest interviu, o mărturie emoționantă a unui mare sculptor contemporan a cărei artă se află în tandem sublim cu operele Brâncușiene.
Claudia Motea: Stimate domn Dan Reisner, sunteți o personalitate culturală cunoscută și un mare admirator al operei lui Brâncuși. Ce înseamnă Constantin Brâncuși pentru dumneavoastră și de ce credeți că rămâne un simbol atât de puternic al artei moderne?
Dan Reisner: Constantin Brâncuși ocupă un loc special în inima mea, nu doar ca sculptor, ci ca o influență profundă în parcursul meu artistic. Brâncuși a fost un pionier care a făcut legătura între sculptura tradițională și abstracția modernă. Avea o abilitate unică de a distila formele până la esența lor, surprinzând universalul în particular.
În 2018, am creat o sculptură în aer liber, de mari dimensiuni (5,5 metri), numită „The Walk”, în onoarea legendarului drum pe jos al lui Brâncuși din România spre Paris. Această lucrare a fost modul meu de a-i onora moștenirea, reprezentând un om care merge cu Coloana Infinitului pe cap — simbolizând conexiunea dintre actul fizic al mersului și aspirația spirituală către tărâmuri înalte. Această călătorie, atât literală cât și simbolică, vorbește despre puterea transformatoare a dedicației, viziunii și perseverenței.
Opera lui Brâncuși este o mărturie a forței simplității și a impactului profund al formei pure. Deși aparent minimaliste, sculpturile sale poartă un profund sentiment de spiritualitate și o legătură intrinsecă cu lumea naturală. Abordarea sa artistică era adânc înrădăcinată în moștenirea sa românească, în copilăria și istoria sa personală — toate acestea i-au conturat percepția unică asupra lumii.
De-a lungul istoriei, apar anumiți artiști care creează dintr-o înțelegere extraordinară a universului și a cosmosului — Brâncuși a fost unul dintre aceștia. Nu a fost doar un sculptor, ci un creator și un filosof aparte, cineva care a înțeles idei universale și le-a tradus în forme care transcend timpul și cultura. Opera lui ne amintește că simplitatea, atunci când este profund înțeleasă și stăpânită, poate fi incredibil de puternică și poate vorbi direct esenței existenței umane.
Brâncuși rămâne un simbol puternic al artei moderne pentru că a demonstrat că arta poate transcende materialul și atinge spiritul. Moștenirea lui este una de inovație, de rupere a granițelor și de descoperire a unei profunzimi nemărginite în simplitate. Continuă să mă inspire pe mine și pe mulți alții să căutăm esența lucrurilor, să explorăm în profunzime și să creăm cu autenticitate.
Claudia Motea: Vă rugăm să ne vorbiți despre expoziția dumneavoastră de la Institutul Cultural Român (ICR) din Tel Aviv din luna februarie a acestui an.
Dan Reisner: Expoziția de la Institutul Cultural Român (ICR) din Tel Aviv, deschisă pe 19 februarie, cu ocazia aniversării a 149 de ani de la nașterea lui Brâncuși, a fost o experiență profund semnificativă pentru mine. Mi-a oferit ocazia de a mă conecta cu moștenirea lui Brâncuși și de a-mi împărtăși creațiile într-un context care onorează bogata tradiție culturală a României.
Expoziția a inclus o selecție a lucrărilor mele recente, printre care și o versiune de mici dimensiuni a sculpturii „The Walk” — un omagiu pe care l-am creat inspirat de „Coloana Infinitului” a lui Brâncuși. În discursul meu, am povestit și despre o experiență din copilăria lui Brâncuși, legată de o întâlnire cu un șarpe viperă, care, cred eu, a influențat profund concepția sa asupra Coloanei și a jucat un rol semnificativ în opera sa.
De asemenea, am creat patru lucrări noi special pentru această expoziție, fiecare explorând idei și abordări diferite, inspirate din mitologii diverse legate de șarpe — văzut ca simbol al capacității de a te recrea și de a te desprinde de trecut. Aceste lucrări s-au inspirat din mitologia egipteană, budistă, dar și dintr-o poveste din mitologia iudaică, despre tribul lui Dan — o temă cu semnificație personală pentru mine.
Per ansamblu, a fost o experiență profundă, care mi-a oferit prilejul de a reflecta asupra propriului parcurs artistic și de a celebra legăturile dintre opera mea și tradițiile mai largi care m-au inspirat.
Claudia Motea: În urmă cu câțiva ani, împreună cu întreaga familie ați călătorit în România special pentru a vizita Târgu – Jiu și Hobița, pentru a fi mai aproape de lucrările lui Brâncuși. Cum v-ați simțit fiind atât de aproape de Masa Tăcerii, Poarta Sărutului și Coloana Infinitului? Ce emoții ați trăit plimbându-vă prin satul său natal?
Dan Reisner: Călătoria în România alături de familia mea a fost o experiență unică și profund semnificativă, mai ales că toți suntem implicați în artă în moduri diferite. Soția mea este pictoriță, iar copiii mei sunt foarte creativi, fiecare fiind atras de artă pe propriul său drum unic. Călătoria noastră prin România, explorând istoria, mitologia și bogatul patrimoniu cultural care l-a format pe Brâncuși, a fost incredibil de captivantă. Pe parcurs, de la București la Târgu Jiu, ne-am oprit la diverse situri istorice care ne-au oferit perspective profunde asupra istoriei românești.
Vederea lucrărilor lui Brâncuși, precum Masa Tăcerii, Poarta Sărutului și, în special, Coloana Infinitului, a fost un moment incredibil de puternic. Când înveți despre astfel de piese iconice la școala de artă și le vezi în imagini sau videoclipuri, nu poți să nu te întrebi dacă experiența reală va fi la înălțimea așteptărilor. Nu știam la ce să mă aștept, dar din primul moment în care am văzut Coloana Infinitului de la distanță, i-am simțit energia. A fost o întâlnire profund emoționantă și transformatoare.
După ce am vizitat Târgu Jiu, am mers și în satul natal al lui Brâncuși, Hobița, care a făcut parte din turul nostru. A fost uimitor să vedem unde a crescut și să experimentăm împrejurimile foarte modeste care i-au modelat viața timpurie. Acest lucru a adăugat un alt strat de conexiune și înțelegere în călătoria noastră.
Claudia Motea: Credeți că Brâncuși a fost suficient apreciat în timpul vieții sale sau a fost mai degrabă un artist neînțeles, așa cum s-a întâmplat cu mulți mari creatori?
Dan Reisner: Brâncuși, la fel ca mulți artiști revoluționari, a experimentat un amestec de apreciere și neînțelegere în timpul vieții sale. Deși a fost recunoscut de unii ca un vizionar și un pionier al sculpturii moderne, abaterea sa radicală de la formele tradiționale l-a pus adesea în contradicție cu establishment-ul artistic al vremii. Abordarea sa minimalistă și formele abstracte au fost revoluționare, dar nu au fost întotdeauna înțelese sau acceptate imediat de publicul larg și de critici.
În ciuda acestor provocări, Brâncuși a primit recunoaștere și sprijin din partea unor figuri influente din lumea artei, iar lucrările sale au fost celebrate în diverse cercuri avangardiste din Paris și dincolo de acesta. Nu a fost complet neapreciat, dar amploarea geniului său și impactul transformator al operei sale au fost poate mai pe deplin recunoscute după moartea sa.
Astăzi, Brâncuși este sărbătorit ca unul dintre cei mai importanți sculptori ai secolului XX, iar influența sa asupra artei moderne este de necontestat. Parcursul său reflectă lupta comună a multor mari artiști care au fost înaintea timpului lor — inițial neînțeleși, dar în cele din urmă lăsând o moștenire durabilă care continuă să inspire și să rezoneze cu oameni din diverse generații.
Claudia Motea: Se menționează adesea exilul artistic al lui Brâncuși. Credeți că, dacă ar fi rămas în România, ar fi avut același impact asupra artei moderne?
Dan Reisner: Când Brâncuși a decis să părăsească România după studiile sale, a mers pe jos până la Paris — o călătorie care nu a fost doar una fizică, ci o căutare simbolică. Această decizie reflectă spiritul antreprenorial și dorința puternică de a crea și de a se redefini pe sine, pe care marii artiști o posedă adesea. Prin această călătorie, el și-a declarat angajamentul de a-și crea propriul drum în viață și în artă.
Ajuns la Paris, Brâncuși a fost remarcat de Rodin și chiar a lucrat în atelierul său pentru o scurtă perioadă, ceea ce a fost un vis devenit realitate. Cu toate acestea, după doar câteva luni, Brâncuși și-a dat seama că, pentru a-și îndeplini cu adevărat viziunea, trebuia să-și croiască propriul drum. Această determinare puternică de a nu doar crea operele sale de artă, ci și de a se forma pe sine ca un artist de succes în lume, este ceea ce l-a diferențiat. Prin faptul că a părăsit atelierul lui Rodin și a mers pe propriul său drum, Brâncuși a demonstrat un angajament neclintit față de viziunea sa artistică unică. Această dorință de a nu doar crea artă, ci și de a se recrea constant pe sine, este o caracteristică definitorie a parcursului și moștenirii sale.
Părăsind România, Brâncuși a putut să vadă și să aprecieze mai bine influențele istorice și ancestrale pe care le purta cu el. Plecarea la o vârstă fragedă nu numai că i-a întărit legătura cu țara natală, dar i-a oferit și maturitatea de a aduce acele influențe în munca sa în moduri noi și inovatoare. În cele din urmă, aceasta l-a adus și înapoi în România, unde a creat unele dintre cele mai iconice capodopere ale sale, precum cele de pe traseul de la Târgu Jiu până la Coloana Infinitului. Toate acestea împreună au creat persoana și artistul unic pe care îl admirăm.
Claudia Motea: Una dintre temele majore în opera lui Brâncuși este transcenderea materiei, esențializarea formelor. Cum credeți că această filosofie se reflectă în arta contemporană?
Dan Reisner: Filosofia lui Brâncuși despre transcenderea materiei și esențializarea formelor continuă să aibă o rezonanță profundă în arta contemporană. Abordarea sa de a reduce formele la esență, de a elimina ceea ce este inutil pentru a dezvălui miezul, a influențat nenumărați artiști care caută să exprime adevărurile fundamentale ale experienței umane. Această filosofie ne invită să ne concentrăm asupra purității formei și asupra puterii simplității, încurajând artiștii să exploreze cum minimalismul poate transmite sensuri profunde.
În arta contemporană, această idee se manifestă în moduri variate, de la mișcarea minimalistă până la arta conceptuală, unde accentul cade pe idee și esență, nu pe detalii elaborate. Influența lui Brâncuși poate fi observată la artiști care caută să surprindă esența subiectelor lor — fie prin forme abstracte, fie prin designuri minimaliste sau prin distilarea ideilor complexe în expresii simple și evocatoare.
Mai mult, accentul pe care Brâncuși l-a pus pe potențialul spiritual și simbolic al formelor simplificate continuă să inspire artiști contemporani care își doresc să creeze lucrări ce transcend materialul și ating teme universale. Această căutare a esențialului, această dorință de a găsi adevărul în simplitate, este o dovadă a moștenirii durabile pe care Brâncuși a lăsat-o în lumea artei.
Claudia Motea: Dacă ați putea călători în timp și ați avea șansa să-i puneți lui Brâncuși o întrebare, care ar fi aceea?
Dan Reisner: L-aș întreba dacă aș putea merge alături de el pentru o zi, în drumul său spre Paris. Cred că a merge împreună cu cineva, a vorbi, a trăi drumul, a fi împreună în tăcere, este ceva cu adevărat unic. A-l putea observa chiar în momentul în care se construiește pe sine, visul său, cu un minut înainte ca totul să înceapă — ar fi un moment cu adevărat special.
Claudia Motea: Brâncuși a spus odată: „Când nu mai ești copil, ai murit de mult.” Ce credeți că a vrut să spună prin această afirmație?
Dan Reisner: Afirmația lui Brâncuși, „Când nu mai ești copil, ai murit de mult”, exprimă ceva profund legat de procesul creativ și de modul în care trăim viața. Ca artist, am fost mereu complet implicat în munca mea, explorând și creând în mod constant. Pentru mine, a fost esențial să păstrez anumite calități copilărești — capacitatea de a visa liber, de a mă detașa de realitate și de a intra în spații interioare, de a permite creativității să curgă fără limite. Acestea nu sunt doar instrumente artistice; sunt unelte vitale pentru viață.
Prea adesea, copilăria este considerată o etapă pe care trebuie să o depășim, dar, în realitate, ea conține unele dintre cele mai prețioase și creative resurse pe care le avem. Dacă învățăm să nu vedem copilăria ca pe ceva ce trebuie abandonat, ci ca pe o bază pentru gândirea creativă, putem cultiva și dezvolta aceste calități de-a lungul întregii vieți. Când protejăm și încurajăm această abilitate de a visa, de a imagina și de a privi lumea cu ochi noi, nu doar că facem artă — ci ne construim viața într-un mod mai fluid, flexibil și deschis.
În cele din urmă, dacă înțelegem viața ca pe un spațiu creativ, pe care îl putem modela și transforma, nu doar suporta, atunci viața devine mai dinamică și plină de posibilități. Creativitatea nu este doar despre a crea artă, ci despre cum ne trăim viața — cum ne adaptăm, cum vedem oportunitățile și cum continuăm să creștem. Cred că acesta este sensul cuvintelor lui Brâncuși: atunci când pierdem capacitatea de a visa, de a ne juca și de a crea liber, pierdem ceva esențial din noi.
Claudia Motea: Cum ar fi cel mai bine să promovăm moștenirea lui Brâncuși pentru generațiile viitoare?
Dan Reisner: Brâncuși a avut un impact profund asupra lumii artei, iar atunci când un artist atinge un asemenea nivel de influență, opera sa devine parte integrantă a patrimoniului nostru cultural. Marii artiști reușesc să ne atingă în multiple moduri, modelând nu doar evoluția artei, ci și modul în care percepem forma, spațiul și relația noastră cu materia.
Pentru a promova moștenirea lui Brâncuși în fața generațiilor viitoare, trebuie să facem mai mult decât să-i conservăm sculpturile în muzee. Trebuie să facem cunoscută călătoria lui, filosofia lui și esența artei sale. Educația joacă un rol esențial — prezentarea operei lui Brâncuși în școli, integrarea gândirii sale în programele de artă, încurajarea tinerilor artiști să descopere cum viziunea lui este încă relevantă astăzi. Dar, dincolo de studiu academic, cred că Brâncuși ar trebui experimentat într-un mod care reflectă propriul său drum.
Unul dintre visele mele este ca traseul parcurs de Brâncuși pe jos, din România până la Paris, să fie recunoscut oficial — poate de Uniunea Europeană sau de o altă instituție culturală — ca o rută istorică și artistică. Călătoria lui nu a fost doar un drum fizic, ci o trecere simbolică prin transformare artistică. Imaginează-ți o rută pe care oamenii ar putea-o parcurge literalmente pe urmele lui Brâncuși, trecând prin orașe și peisaje care i-au influențat începuturile. De-a lungul acestui traseu, artiști locali din diferite regiuni ar putea crea lucrări inspirate de Brâncuși, fiecare aducând propria interpretare și onorând, în același timp, moștenirea culturală proprie.
Această inițiativă nu doar că ar promova moștenirea lui Brâncuși, dar ar deveni un omagiu viu și în continuă transformare adus spiritului său de explorare și renaștere. Ar permite oamenilor să se conecteze cu povestea lui într-un mod profund personal, trăind pe propria piele mișcarea, reziliența și curiozitatea artistică ce i-au definit viața.
Claudia Motea: Care este mesajul central pe care doriți să-l transmiteți prin arta dumneavoastră? Ce ați vrea ca oamenii să simtă sau să înțeleagă atunci când privesc sculpturile dumneavoastră?
Dan Reisner: În centrul lucrărilor mele se află ideea de transformare — atât personală, cât și colectivă. Văd sculptura ca pe o punte între lumea interioară și cea exterioară, un mod de a materializa emoții, amintiri și experiențe care, altfel, ar rămâne intangibile. Opera mea este profund legată de condiția umană — reziliență, luptă, vindecare și procesul continuu de autocreație.
Când oamenii întâlnesc sculpturile mele, nu îmi propun să impun o interpretare anume. Mai degrabă, sper ca lucrările să creeze un spațiu de reflecție, în care privitorii să se poată conecta cu propriile emoții și povești. Îmi doresc ca sculpturile mele să acționeze ca niște oglinzi, invitând oamenii să vadă aspecte din ei înșiși în formele prezentate și să găsească un sens care rezonează personal. Există și un element de atemporalitate pe care îl urmăresc. Așa cum sunt profund mișcat de sculpturile antice care încă ne vorbesc peste secole, sper ca și lucrările mele să poată exista într-un mod care transcende momentul prezent — atingând ceva universal. Alegerea bronzului, cu forța sa durabilă și capacitatea de a cuprinde atât vulnerabilitatea, cât și puterea, este o dovadă a acestui demers.
Claudia Motea: Aveți un mesaj anume pe care ați dori să-l transmiteți cititorilor noștri?
Dan Reisner: Dacă ar fi să transmit un singur mesaj, acela ar fi că creativitatea nu este rezervată doar artiștilor — este o forță care există în fiecare dintre noi. Fie că este vorba despre artă, despre felul în care navigăm prin viață sau despre modul în care ne construim relațiile, creativitatea este unealta care ne permite să transformăm provocările în posibilități, emoțiile în expresie și ideile în realitate.
Cred că, în esență, arta este despre conexiune. Este o punte între lumea interioară și cea exterioară, între oameni, între culturi și istorii diferite. Atunci când ne permitem să ne angajăm cu arta — nu doar ca simpli observatori, ci ca participanți activi în experiență — ea are puterea de a ne mișca, de a ne schimba perspectiva și de a ne aduce mai aproape de noi înșine și unii de ceilalți.
Așadar, mesajul meu este acesta: rămâneți deschiși, rămâneți curioși și nu încetați niciodată să creați — fie că e vorba de artă, fie de felul în care vă trăiți viața.
Interviu realizat de Claudia Motea
