
Prețurile au crescut din nou în Elveția în luna iunie
Inflația a înregistrat o ușoară creștere în Elveția luna trecută, potrivit datelor publicate de Oficiul Federal de Statistică (OFS). În iunie 2025, indicele prețurilor de consum (IPC) a crescut cu 0,1% față de aceeași lună a anului trecut și cu 0,2% comparativ cu luna mai 2025
Produsele locale au înregistrat o creștere de preț de 0,7% față de iunie 2024, în timp ce prețurile bunurilor importate au scăzut cu aproximativ 1,9%, o evoluție influențată de scăderea cotațiilor petrolului și aprecierea francului elvețian, în special în raport cu dolarul american.
Printre produsele și serviciile ale căror prețuri au scăzut, se numără închirierea autoturismelor, transportul aerian și carburanții (în special benzina).
În schimb, chiriile au crescut semnificativ, cu 2,6% față de aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce prețurile alimentelor au urmat o tendință ascendentă, mai ales în cazul fructelor și legumelor proaspete, care s-au scumpit în contextul condițiilor climatice dificile și al costurilor de producție mai ridicate.
Potrivit estimărilor economiștilor, inflația medie anuală în 2025 ar putea varia între 0,2% și 0,3%, iar în 2026 este prognozată între 0,2% și 0,9%, în funcție de evoluția pieței imobiliare și a prețurilor internaționale ale energiei.
„Creșterea constantă a chiriilor împiedică scăderea durabilă a IPC-ului, făcând din costurile locuințelor principala sursă de inflație în Elveția și stârnind îngrijorări că presiunile inflaționiste ar putea persista până la rezolvarea crizei imobiliare”, a declarat Arthur Jurus, director de investiții la Oddo BHF Elveția.
Sursa articol: swissinfo
Sursa foto: envato.com
Nicoleta Aspritoiu