Întreprinderile mici și mijlocii din Elveția caută angajați
Întreprinderile mici și mijlocii elvețiene se confruntă cu dificultăți în găsirea personalului calificat
Potrivit unui studiu realizat de asiguratorul AXA, în colaborare cu Institutul de Cercetare Sotomo, s-a constatat că, pentru intreprinderile mici și mijlocii, cea mai mare provocare o reprezintă deficitul de forță de muncă. Aproximativ 44% dintre companiile chestionate au declarat că au întâmpinat dificultăți în ocuparea posturilor vacante. În plus, o problemă tot mai des întâlnită în rândul acestor întreprinderi este absenteismul angajaților — pentru circa un sfert dintre companii, acesta reprezintă o provocare majoră.
„În ciuda economiei slăbite, deficitul de forță de muncă rămâne, prin urmare, o problemă structurală”, a menționat directorul Sotomo, Michael Hermann.
Totodată, întreprinderile mici concurează, atunci când vine vorba de angajări, atât cu companiile mari, cât și cu instituțiile de stat. La prima vedere, intreprinderile mici și mijlocii pot părea mai atractive datorită colectivului restrâns, spiritului de echipă și mediului de lucru familial. Totuși, în cele din urmă, alți factori devin decisivi, precum salariul, bonusurile, oportunitățile de dezvoltare în carieră sau sistemul de pensii.
Personalul specializat este deosebit de căutat: 83% dintre companiile chestionate au întâmpinat dificultăți în a-l găsi, iar 68% au declarat că le-a fost greu să recruteze manageri sau directori executivi.
Prin urmare, din cauza deficitului continuu de personal, angajatorii din aceste companii consideră că, în prezent, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă au o putere de negociere mai mare. Patru din zece companii se confruntă cu cereri de salarii mai mari, iar aproape o treime — cu solicitări privind un program de lucru flexibil.
Sursa articol: swissinfo
Sursa foto: elements.envato.com
Nicoleta Aspritoiu