Inflația a crescut în Elveția
În luna iulie, inflația din Elveția a înregistrat o ușoară creștere, în condițiile în care majoritatea prețurilor au rămas stabile față de luna iunie
Potrivit datelor publicate de Oficiul Federal de Statistică, inflația a crescut cu 0,2% în iulie, comparativ cu o creștere de 0,1% în iunie. În luna mai, inflația scăzuse cu 0,1%.
Creșterea din iulie a depășit așteptările analiștilor economici, care estimau o rată cuprinsă între 0,0% și 0,1%.
Pe de altă parte, inflația pentru bunurile produse local rămâne semnificativ mai ridicată. Prețurile de consum au fost cu 0,8% mai mari în iulie 2025 față de aceeași perioadă a anului trecut. Inflația de bază – care exclude alimentele proaspete, produsele sezoniere, energia și combustibilii – a înregistrat, de asemenea, o creștere anuală de 0,8%.
Indicele prețurilor de consum (IPC) a rămas neschimbat la 107,8 puncte. Printre modificările notabile se numără creșterea tarifelor pentru închirierea transportului privat și serviciile de cazare, în timp ce prețurile la îmbrăcăminte și încălțăminte au scăzut, pe fondul reducerilor sezoniere.
Sursa articol: srf
Sursa foto: elements.envato.com
Nicoleta Aspritoiu