Un diamant albastru rar, „Mellon Blue”, vândut la licitație în
Un studiu al Universității din Geneva arată că interzicerea folosirii telefoanelor mobile seara crește calitatea somnului și îmbunătățește rezultatele școlare
Potrivit celui mai nou studiu realizat de Universitatea din Geneva, atunci când adolescenții și copiii nu au voie să folosească telefonul mobil seara, ei dorm în medie cu 40 de minute mai mult
În cadrul cercetării au fost analizate răspunsurile a peste 300 de elevi cu vârste cuprinse între 13 și 15 ani. Rezultatele arată că elevii care respectă reguli clare legate de ora de culcare și de utilizarea smartphone-ului dorm semnificativ mai mult și mai bine.
„Acest lucru este important, având în vedere că această grupă de vârstă are nevoie de aproximativ nouă ore de somn, dar adesea reușește să doarmă doar șapte sau opt. În fiecare săptămână, acest câștig de 40 de minute echivalează cu aproape o noapte suplimentară de somn”, a precizat Virginie Sterpenich, coordonatoarea studiului.
De asemenea, s-a demonstrat că elevii care au reguli stricte în ceea ce privește utilizarea telefonului mobil și respectarea orelor de somn obțin performanțe școlare mai bune.
Studiul a fost publicat în revista Discover Public Health.
Sursa articol: nau.ch
Sursa foto: envato
Nicoleta A.