Compania BDSwiss AG din Zug trebuie să renunțe la „Swiss” în nume și la crucea elvețiană în logo
Intr-un verdict fără precedent, Tribunalul Comercial din cantonul Berna a decis că firma BDSwiss AG, deși înregistrată în Zug, nu mai poate folosi cuvântul „Swiss” în denumirea sa și crucea elvețiană din logo, pentru că nu îndeplinește criteriile legale de Swissness (indicație de proveniență elvețiană)
Decizia, pronunțată în 26 august 2025 și rămasă definitivă, obligă compania să își schimbe identitatea publică în termen de trei luni
Autoritatea elvețiană, Institutul Federal pentru Proprietate Intelectuală (IPI / IGE), a atacat în instanță utilizarea de către BDSwiss a indicațiilor „Swiss” și a crucii elvețiene, care sugerează originea și administrarea din Elveția. Tribunalul a constatat că firma este administrata din Cipru si nu din Elvetia iar prezenta ei in orasul Zug se limiteaza doar la o adresa de corespondenta – „briefkastenfirma”.
Conform legislației elvețiene privind Swissness și protecția mărcii, pentru a revendica „Swiss” sau simboluri naționale, o companie trebuie să demonstreze că activitatea reală are loc în Elveția.
Această hotărâre este considerată prima de acest fel în fața unui tribunal elvețian în domeniul Swissness. Ea întărește aplicarea strictă a regulilor care protejează reputația produselor și serviciilor elvețiene și împiedică companiile străine să profite de imaginea „Swiss” doar pe baza unei prezențe juridice formale.
BDSwiss AG, un furnizor global de servicii financiare și trading, are în principal clienți în Germania și conduce operațiuni de pe plan internațional – însă nu a putut demonstra că activitatea sa operațională semnificativă are loc în Elveția.
Compania trebuie acum să Elimine cuvântul „Swiss” din denumirea oficială si sa renunte la crucea elvetiana din logo. Tribunalul a acordat un interval de 3 luni pentru respectarea deciziei.
Hotărârea transmite un semnal clar altor firme internaționale: simpla prezență juridică într-un canton elvețian nu este suficientă pentru a pretinde originare elvețiană.