Au trecut 67 de ani de când 5 români au atacat Ambasada Romaniei de la Berna

În urmă cu 67 de ani, mai exact în data de 14 februarie, cinci români au luat cu asalt legația romană de la ambasada din Berna. Actul nu a fost grav sancționat de autoritățile elvețiene, cei cinci alegându-se cu pedepse blânde, însă cel considerat autorul principal avea să sfârșească tragic după ce a căzut în capcana comuniștilor români.

“Legaţia română din Berna cucerită de luptătorii rezistenței”- aşa suna titlul de pe prima pagină a ziarului “Berner Tagblatt” din data de 15 februarie 1955.

În zorii zilei de 14 februarie 1955, cinci emigranți români, Stan Codrescu, Dumitru Ochiu, Teodor Ciochina, împreună cu cei doi considerați liderii grupului, adica Ioan Chirilă și Puiu Beldeanu, se urcă într-o mașină marca VW și pornesc din Konstanz- Germania către Elveția. Destinația exactă: Ambasada României de la Berna din Schlösslistrasse. Cei cinci tineri cu vârste cuprinse între 23 și 31 de ani, mânați de puternice convingeri anticomuniste, își doresc să ia cu asalt ambasada, în incercarea de a atrage atenția lumii intregii despre abuzurile și nedreptățile comise de regimul comunist de la București, regim condus la acea vreme de Gh. Gheorghiu Dej. În afară de asta vor să predea serviciilor secrete din vest, arhiva ambasadei, pentru a demonstra că instituția este plină de spioni.

Oliviu Beldeanu și Ioan Chirilă pătrund înarmați în noaptea de 14 februarie pe terenul legației. Alți doi complici rămân de veghe în parc iar cel de-al treilea, Teodor Ciochina rămâne în mașina parcată în zonă. Astfel, în toiul nopții, în fața clădirii se ajunge la un schimb de focuri în urma căruia șoferul ambasadei, Aurel Setu este rănit.

Berna se află în aceste zile într-o situaţie excepţională. Legaţia română se aseamănă unei fortărețe asediate. În desfășurare sunt aproximativ 50 de ofiţeri de la poliţia oraşului şi cantonului, temporar sprijiniţi de soldaţi. Chiar şi tancuri sunt pregătite. Strada Schlössli este închisă. Pe strada Laupen şi în Kocherpark se înghesuie însă mulţi curioşi, în ciuda frigului insuportabil. În jur de 50 de jurnalişti urmăresc vrăjiți evenimentele misterioase din jurul legaţiei.

În încercarea de a ii lamuri pe români să capituleze, comisarul Kurt Kessi, cu ajutorul unui translator, duce o lungă muncă de convingere. În urma unui raport întocmit ulterior, comisarul îl descrie pe Beldeanu drept un patriot fanatic însă nu îl consideră un criminal. Intrușii sunt avertizați că vor fi luați cu asalt dacă nu cedează. Românii sunt gata să renunțe la acțiunea lor, abia după ce discută cu preotul catolic Beat Seckinger.

Înainte de a capitula, românii solicită autorităților elvețiene să ia legătura cu regimul de la București și să ordone punerea în libertate de îndată a deținuților politici Constantin Brătianu, Aurel Aldea și Ioan Suciu. Din păcate, la momentul solicitării cei trei erau deja uciși de către comuniști, însă evident informația rămăsese secretă.

Ocuparea ambasadei a provocat reacţii acerbe din Bucureşti şi Moscova la adresa Elveţiei din cauza presupusei intervenţii intarziate şi procedurii neprofesioniste a autorităților, poliţiei şi justiţiei. Între Bucureşti şi Berna are loc un schimb înflăcărat de note diplomatice. Incidentul afectează grav relaţiile dintre România și Elveția.

Românii capitulează in final iar autoritățile elvețiene sunt acuzate de comunisti că i-au tratat cu blândețe pe „teroriști”. Ocupanții ambasadei sunt închişi în fostul castel Thorberg. Într-o scrisoare, Chirilă îi spune visător unui prieten: “Îmi merge excelent. Fără glumă, cred că m-am îngrășat un pic. Tratamentul elveţienilor este neobişnuit de bun. Cred că Elveţia este cel mai uman stat al lumii”.

În iunie 1956 procesul este în toi, în primăria din Berna, urmărit de jurnaliști din toate colțurile lumii. Liderul Beldeanu este condamnat la 4 ani de închisoare însă execută mai puțin de un an, iar în 1957 este expulzat. De altfel, toți complicii acestuia au executat mai puțin de un an de inchisoare.

Beldeanu se stabilește în München, unde se angajează cu jumătate de normă, ca portar la un hotel din oraș. La începutul lunii August 1958, la hotelul respectiv, se cazează George Kehayoglu, un presupus om de afaceri de origine greco-romană, stabilit în Germania. Se împrietenește cu Beldeanu, își exprimă indignarea că un asemenea erou nu are un loc de muncă mai bun, îi câștigă încrederea și îi promite un post excelent la hotelul pe care îl deține în Berlin.

Sub pretextul că îi va face lui Beldeanu un tur al proprietăților lui, George, care este de fapt agentul securității de la Bucuresti, traversează împreună cu acesta, linia de demarcație în Berlinul de Est. Odată ajuns în Berlinul răsăritean, Beldeanu este arestat de ofițerii Securității române și cei ai STASI. Înainte de a fi imobilizat, în încercarea de a se apăra, Beldeanu reușește să facă uz de cele două arme de foc pe care le avea, rănind un ofițer est-german și fiind, la rândul lui, ușor rănit în abdomen și la un picior.

Pe 2 septembrie 1958, Oliviu Beldeanu este adus la București. Este anchetat timp de un an, iar în noiembrie 1959 un tribunal militar îl condamnă la moarte. Pe 18 februarie, Oliviu Beldeanu este executat prin împușcare la Penitenciarul Jilava.

Autor: Valeriu Morarescu
Surse: Historia / Romania Actualitati
Foto: Romania Actualitati