Actrița Sharon Stone, în vârstă de 63 de ani premiata pentru întreaga carieră la festivalul de film din Zürich
Sharon Stone a primit premiul Golden Icon Award la ce de-al 17-lea Festival de Film de la Zürich. Actrița în vârstă de 63 de ani a arătat impecabil pe covorul roșu purtând o rochie aurie cu paiete, accesorizată cu cercei voluminoși, o coafura lejeră și o atitudine relaxată.
Vedeta de la Hollywood a fost foarte fericită iar in momentul în care premiul i-a fost înmânat, cu lacrimi în ochi a susținut un discurs emoționant. Artista a abordat subiecte legate de experiența ei de pe platourile de filmare dar și despre actele de caritate în care este implicată, a vorbit despre casele de copii, zonele de război și sărăcie. In final, a îndemnat oamenii la iubire încurajându-i că prin aceasta totul va fi mai bun.
Pe contul de Twitter vedeta a publicat mai multe fotografii de la eveniment însoțite de mulțumirile acesteia pentru o seară specială.
În cadrul aceluiași discurs, Sharon Stone le-a oferit câteva sfaturi tinerilor: “Nu putem avea succes fără eșec”, menționând că de-a lungul carierei sale s-a confruntat cu multe probleme dar cu ajutorul acestora a reușit să aibă lo carieră de succes.
Pe întreaga durata a evenimentului, actrița a avut zâmbetul pe buze și a răspuns tuturor întrebărilor ce i-au fost adresate.Singurul moment în care aceasta a devenit serioasă a fost acela când au fost aduse în discuție probleme ale societății precum rasismul, discriminarea sau feminismul. Artista s-a arătat deranjată și revoltată de faptul că oamenii nu au aceleași drepturi. Sharon Stone este o persoană foarte implicată în problemele societății și în diverse campanii umanitare.
Festivalul de film de la Zürich are loc până duminică, 3 octombrie 2021.