Profesoară de la o școală din Menzingen sancționată după ce a vorbit despre educație sexuală la ore
O profesoară de la o școală din Menzingen care a susținut o lecție dublă de educație sexuală trebuie să plece. Pentru că la oră de curs, femeia a abordat subiecte precum masturbarea, relații intime și stimă de sine, profesoara trebuie acum să părăsească școala.Aceasta a organizat la finalul lunii septembrie a anului trecut o lecție în care a discutat cu elevii săi despre sex și ce implică acesta. Înainte ca profesoara să le arate cursanților săi un filmuleț intitulat „Plăcerea feminină”, a avut o discuție cu aceștia pentru a face o legătură între realitate și ce se poate vizuliza pe ecranul televizorului.
Ulterior, fiecare elev a primit un chestionar ce conținea întrebări de genul: ce este masturbarea?, care este numele organului sexual? sau dacă elevii au relații intime. Conducerea școlii încadrează întrebările profesoarei ca fiind la limită însă casdrul didactic se apara precizand că răspunsurile au fost voluntare.
Elevii sunt de partea profesoarei
Elevii sunt de partea ei și au redactat o scrisoare în care ii iau apararea. Aceștia și-au arătat regretul în ceea ce privește plecarea profesoarei și speră că se va tine cont de părerea lor. Conform Luzerner Zeitung, contractul profesoarei, care este valabil până la finalul anului școlar 2020-2021, nu o să fie prelungit din caza incidentului.
Sursa:20min.ch
Nicoleta Aspritoiu