Veneția, orașul plutitor considerat unul dintre cele mai romantice din
Pentru moment nu mai sunt acceptate donații pentru Ucraina la centrele de ajutor din St. Gallen
Campania de strângere de fonduri pentru Ucraina din St.Gallen nu mai acceptă bunuri de la persoane fizice deoarece numărul donațiilor strânse a atins capacitatea maximă.
La 1 martie a fost lansată campania numită “St.Gallen Helps Ukraine” iar organizatorii au fost cu adevărat impresionați de felul în care s-au mobilizat cetățenii. Au fost strânse numeroase bunuri și au venit foarte mulți voluntari pentru a ajuta la desfășurarea întregii acțiuni caritabile. Au fost aduși chiar și 20 de europaleți și două defibrilatoare.
Voluntarii au fost suprinși de numărul mare de persoane care au venit pentru a aduce donații. Aceștia au fost nevoiți chiar să anunțe că numărul donațiilor de textile a atins capacitatea maximă și nu pot să mai primească. Prima tură de donații a fost încărcată duminică dimineață de angajații ambasadei Ucrainei de la Berna.
Momentan nu mai sunt acceptate donații iar cele primite până în prezent se află în faza de sortate și etichetare. Este însă o excepție de la regulă, voluntarii primesc încă medicamente și produse de îngrijire. Chiar dacă din punct de vedere logistic la centrul din St.Gallen nu mai sunt acceptate donații, doritorii pot face acest lucru la centrele din Zürich. Totodată, informațiile de care au nevoie voluntarii se găsesc pe canalul de telegram “Zürich Helps Ukraine”.
Nicoleta Aspritoiu
sursa foto/articol: 20min.ch