Suspecții în cazul jafului armat al magazinului de bijuterii din

Zeno Oană, campion național la judo în Elveția, viitor candidat la președinția României: Haideți să schimbăm România!
Despre Zeno Oană se poate spune cu adevărat că este un om puternic. La propriu și la figurat. Este maestru emerit în judo, multiplu campion național, a adunat peste 300 de medalii în carieră, a disputat mai mult de 2500 de meciuri oficiale și deține 1 Dan în aceasta disciplină sportivă. Performanțe greu de egalat. Vorbește 6 limbi străine și deși a călătorit în toată lumea spune că se va întoarce în România într-o bună zi. A plecat din țara natală când avea 16 ani, a lucrat în Atlanta, Barcelona, Dusseldorf, Luzern și multe alte orașe, iar în urmă cu 3 ani s-a stabilit în St. Gallen unde împreună cu soția sa a deschis cabinetul de medicină dentară Unique Dental Center.
A candidat in 2017 la șefia Federației Române de Judo, însă i-a fost respinsă candidatura pentru că pașaportul a cărui copie o anexase la dosarul de înscriere îi expirase între timp. Pentru că în judo, așa cum susține Zeno, trebuie să înveți să te ridici repede după ce cazi, experiența avută cu federația de judo a fost unul dintre motivele care l-au făcut să țintească și mai sus. Și-a propus să câștige funcția de președinte al României în alegerile din 2029. Dorește să schimble lucrurile în țara pe care o iubește cel mai mult și în care se simte acasă. E convins că are puterea de a face asta pentru că se consideră un om imposibil de manipulat.
RoElveția: Câte medalii ați câștigat de-a lungul timpului?
Zeno Oană: Nu le mai știu numărul. Sincer. În Elveția, de exemplu, am fost campion național de Ju Jitsu de 3 ori, la seniori. La diferite categorii am obținut de mai multe ori locul 3, la 79 de kg, apoi la 84. Până acum 3 ani, înainte de pandemie făceam cam 15-16 turnee pe an, aveam câte 7-8 meciuri pe zi. Plecam de pe o saltea pe alta. Ca să am o idee pentru mine, am calculat la un moment dat câte meciuri am disputat și numărasem vreo 2500. De atunci m-am oprit din numărătoare. Deci multe.
RoElveția: Ambiția e prima condiție pentru a ajunge la performanță?
Zeno Oană: Nu cred că ambiția este fundamentul succesului. Mai degrabă pasiunea pentru ceea ce faci. Cred că atunci când incerci saă motivezi pe cineva să facă ceva, este o greșeală. Îl motivezi azi și sunt toate șansele ca mâine să se dezumfle. Pasiunea n-are nevoie de motivare.
RoElveția: Ați abuzat vreodată de puterea fizică pe care o dețineți?
Zeno Oană: Absolut niciodată. În 42 de ani nu am facut niciodată asta, deși, evident că am fost provocat. Am considerat mereu că dacă raspund la provocare sunt 50% parte din confilct. Nu pot și nu am de ce să raspund cu violență unui tip care a băut două beri și se crede mai puternic decât este. Probabil că știe ce poate el dar nu știe ce pot eu. 🙂 Înseamnă să îi arăt și nu am cui. Pentru ce să fac asta? Pot să trăiesc cu ideea că el crede că e mai bun decât mine. Asta e chestie de ego. Pot dormi liniștit noaptea dacă un individ vrea să-mi demonstreze că e mai puternic și eu îl las să creadă asta.
RoElveția: Ce stil de viață aveți?
Zeno Oană: Ce să zic?… Sport în primul rând. 300-400 de flotări pe zi, tracțiuni, merg la fotbal cu câțiva prieteni români, băieții de la FC Transilvania. Nu am vicii, nu fumez, nu beau. La 37 de ani am băut primul pahar de vin. Eram cu soția în Veneția, am comandat o limonadă și un Martini, iar chelnerul mi-a pus mie Martini în fata. I-am zis că e invers, s-a uitat ciudat. Atunci mi-a zis soția glumind: „Bea și tu un pahar de vin, te rog, că mă faci de ras! :)”. Am băut. Ma gândeam ca alte soții se roagă de soți să lase alcoolul și a mea mă roagă să beau un păhărel. Dar nu e pentru mine alcoolul. Mă simt bine și fără, pot să dansez fără vin sau whiskey.
RoElveția: De ce v-a fost refuzată candidatura la președinția Federației Naționale de Judo?
Zeno Oană: Motivul invocat a fost că pașaportul expirase, însă pentru mine mesajul a fost clar. Nu au vrut să particip! Se temeau pentru că sunt incoruptibil. Nu mă poți manevra după bunul plac, nu pot fi marioneta cuiva. Am idei clare și fixe. Mentalitatea mea este de învingător, am disciplina, iar ei știau asta.
RoElveția: V-am auzit mai devreme spunând ca veți candida la funcția de președinte al României. Un ideal măreț. Cum vă pregătiți pentru asta? O campanie pentru prezidențiale este costisitoare. Totodată, de ce vreți să deveniți președintele României?
Zeno Oană: Da, într-adevar, voi candida la alegerile prezidențiale din 2029. Din punct de vedere financiar mă voi autosusține. Nu știu cât va costa, însă sunt pregatit. Suntem deja o echipa, nu sunt singur, suntem oameni cu reale calități intelectuale și morale. Oameni integri, oameni care iubim România. Când spun că iubesc România, nu sunt vorbe goale. Uite, suntem realizați aici în Elveția, avem tot ce ne trebuie, deținem toate resursele pentru a menține un stil de viață cel puțin decent. Cu toate astea, sunt român și vreau să mă întorc în țară. De ce vreau asta? Pentru că iubesc România! Vreau să fac din România o Elveție a Europei de Est. Vreau să se întoarcă acasă românii din diaspora și să fie multumiți de țara lor. Gândesc pe termen lung, vreau să las copiilor noștri o Românie mai bună!
Interviu: Valeriu Morarescu
7 Comments
fantastic frumos dacă ar fi real
… Facem să fie real.. Schimbarea este în noi. 🙏🙏🙌
Hi Christian,
Wir alle können es traumhaft schön gestalten, es liegt in unserer Hand.
Danke für den Kommentar
Beste Grüsse
Z.O
Sigur că ai să reușești Nico, te cunosc! Îți doresc succes!
Ooaauu!
Este placut sa vezi si astfel de oameni care vor sa candideze la o functie atat de inalta.
Functie care inainte de a onora si aduce respect cuiva, ar trebui sa-l responsabilizeze .
Ar fi o asanare pe plan politic, o adiere noua, un alt mod de a arata ca-i posibil sa exista si alte figuri inafara celor clasice, a decidentilor actuali si viitori pretendenti.
M-a mirat mult planul cu bataie lunga ”2029” (in stil CH), la inceput am crezut ca-i o greseala de redactare in loc de anul 2024.
Sunt mai rare la noi astfel de proiecte nascute din timp, cu intentii bune si idealuri frumoase.
Nu-i prea tarziu in 2029?
Mai rezista aceasta tara pana atunci in valtoarea evenimentelor actuale cu multiple crize?
Daca va rezista, in ce grad de coma va fi in 2029?
In modesta mea opinie vad o lupta grea indiferent daca-i pt 2024 sau 2029, va trebui o strategie aparte, chiar unica, deoarece un om venit dintr-o lume a sportului caracterizat de ”Fair play” si intrand in lupta cu entitati fara reguli, moralitate si care lupta murdar pt a-si atinge interesele meschine si canceroase…
Nu ne ramane decat sa fim optimisti, dealtfel pare a fi obligatoriu.
Bună ziua Christian,
Vă mulțumesc mult pentru comentariile frumoase.
Aici este vorba de un NOI,
Când homo sapiens înțelege că doar un NOI împreună schimbăm tot ,se va schimba tot.
Trebuie să uităm de „închisoarea” internă numită EGO.
2024 este prea devreme și nu suntem pregătiți din multe puncte de vedere, dar 2029 o să fim cu atât mai puternici.
Va fi greu? Absolut clar.
Am făcut o promisiune copiilor nostrii, că fac totul posibil și ce pare imposibil de a le lăsa o lume mai bună.
Cum spunea Confucius:
„If your plan is for one year, plant rice;
if your plan is for ten years, plant trees; if your plan is for one hundred years,
educate children.”
Doar un NOI schimbăm România va aduce adevărată schimbare din toate punctele.
Cu stimă
Zeno Oană
Da, îl susțin pentru că împreună este tot posibil…