Un ucrainean și doi elvețieni au fost găsiți vinovați de producerea unui jaf la un magazin de bijuterii din Berna.
Autorii unui jaf la un magazin de bijuterii au fost condamnați la peste 11 ani și jumătate de închisoare de tribunalul Bern-Mittelland. Cei trei bărbați au jefuit un magazin de bijuterii din Berna dar și o casa de amanet în luna decembrie a anului 2017.
Potrivit imaginilor surprinse de camerele video, primul care a intrat în magazin a fost ucraineanul, în vârstă de 36 de ani. Bărbatul a scos un cuțit și l-a amenințat pe vânzător iar când acesta a ripostat, ucraineanul a început să îl lovească. După ce bijutierul în vârstă de 76 de ani a leșinat din cauza loviturilor, bărbatul l-a legat și închis într-o altă camera a magazinului. Ulterior, bărbatul a fugit din magazin cu 17 kilograme de bijuterii din aur și mai multe ceasuri.
Ucraineanul nu a participat singur la acest jaf ci a fost însoțit de doi elvețiani în vârstă de 31 de ani, respectiv 28 de ani.
Astfel că, după o anchetă îndelungată, instanța a decis ca elvetianul in varsta de 31 de ani să intre în închisoare pentru 11 ani și 9 luni, fiind considerat cel ce s-a ocupat cu plasarea rolurilor și supravegherea jafului. Mai mult, acesta a fost cel care l-a angajat pe ucrainean și a plănuit întreaga desfășurare a acțiunii.
Cel de-al doilea elvețian a primit o pedeapsă de 12 ani și 9 luni de închisoare. Având în vedere că bărbatul era crescut în Ucraina a avut rolul de a traduce, comunica și menține legăturile dintre cei trei participanți la jaf.
Ucraineanul care l-a bătut pe bijutier și a fugit cu bunurile este condamnat la 13 ani și 4 luni de închisoare și expulzarea din țară. Momentan hotărârile nu sunt definitive și pot fi atacate cu recurs la Curtea Supremă.
Nicoleta Aspritoiu
sursa articol: 20min.ch