
Dr. Mihail Cătălin: Bunăstarea financiară te civilizează
Dr. Mihail Cătalin este dentist din anul 1993. O cariera îndelungată și încununată de succes. Are propriul cabinet dentar în Geroldswil, cantonul Zürich, din anul 2006 și spune că într-o zi, din viitorul nu foarte îndepartat, va renunta la funcția de conducere pe care o deține, în favoarea fiului său, acum în vârstă de 19 ani, student la Facultatea de Stomatologie a Universității Danube Private University Krems an der Donau – Austria.
A plecat din România pe când avea doar 16 ani, împreună cu părinții, la München. În anul în care a părăsit Bucureștiul, adică în 1984, era elev la Liceul German, actualul Goethe, iar faptul că a fost îndrumat de mic către limba germană, l-a ajutat foarte mult în carieră. Dorința de a deveni medic i-a fost insuflată de tatăl său, reputatul neurochirurg Dorel Mihail.
Este de părere că Elveția este o țară în care merită să trăiești, o țară al cărei sistem social îți permite să te dezvolți așa cum îți dorești. Susține că un nivel financiar mai bun te educă și probabil că asta este unul dintre motivele pentru care Elveția este o țară atât de dezvoltată pe toate planurile.
Valeriu Morărescu: Cum a început povestea dumneavoastră cu stomatologia?
Dr. Catalin Mihail: Inițial am vrut sa devin chirurg, exact ca tata, mi se parea ceva foarte interesant, însă el m-a sfătuit să urmez stomatologia, așa că l-am ascultat și iată-mă dentist. Din 1993. A fost o decizie excelentă.
V.M.: De ce Elveția?
Dr. Catalin Mihail: Am avut cabinet în Germania, în Dusseldorf, timp de șapte ani. Eram și instructor de schi, sunt foarte pasionat de sportul ăsta și mă deranja că trebuia să merg 600 km până la pista de schi. La sugestia unui prieten și tinând cont și de faptul că în Elveția eram mai aproape de locurile în care se schiază, am decis să vând tot ce aveam în Germania și m-am mutat aici în 2005 unde am deschis cabinetul în care suntem acum.
V.M: Vă vedeți îmbătrânind aici?
Dr. Catalin Mihail: Cred că da. Îmi place aici, deși n-am întrerupt legătura cu Bucureștiul. Încă mai am casă acolo, mai tin legătura cu fost colegi. Nu sunt deconectat de realitatea românească, însă consider ca duci o viața mai bună aici, indiferent de cât de bine financiar ești situat. Cunosc destui oameni înstăriți care locuiesc în România, însă nu se poate compara stilul de viață de acolo cu cel de aici. Calitatea vieții este alta, adica mult mai bună.
V.M.: Ce înseamnă că e mai bună?
Dr. Catalin Mihail: Păi, în primul rând, bunăstarea financiară te civilizează. În concluzie, dacă oamenii sunt mai civilizați, atunci întregul sistem funcționează mai bine, mediul înconjurator este altfel, este cu mult mai bun. De exemplu, dacă o femeie de serviciu are 3500 de franci salariu, atunci va avea grijă să iși facă meseria mai bine, să respecte mai mult oamenii de langă ea dar și mediul înconjurător. Și atunci când oferi respect, ai toate șansele să fii respectat și toate funcționează mai bine când pe fond exista respect.
V.M.: Aveți și pacienți români?
Dr. Catalin Mihail: Da, am. Deși multi romani preferă să își facă dantura in România. Însă, hai să îți dau un exemplu. Am o pacientă, lucrează în IT în Zürich. A venit la mine pentru o lucrare și printre altele mi-a spus că a plătit în București pentru un implant mai mult decât ar fi plătit la mine. Concret, la mine în cabinet un implant costa 3000 de franci. E un preț mult mai mic decât în alte cabinete, eu însă pun și câte 150 pe an. Deci, e convenabil și pentru mine dar și pentru pacienți.
V.M.: Ce sfaturi le-ați da dentiștilor români care ar vrea să își deschidă un cabinet in Elveția?
Dr. Catalin Mihail: Le va fi foarte greu. Nu vreau sa descurajez pe nimeni, însă așa văd eu lucrurile. Nu mai are unde să-l pună. Doar aici în zona asta în care sunt eu, acum câțiva ani erau deja 5 centre mari. Sunt mulți. În Luzern sunt foarte multe, Zürich la fel. Acum 10 ani, la noi în clinică, că tot am vorbit mai devreme despre asta, un implant costa 5 mii. Acum e 3 mii. De deschis este ușor, însă să te menții va fi foarte greu în condițiile actuale. Concurența este foarte mare. Este foarte complicat. Eu investesc anual peste 130 mii de franci în reclamă. Imi permit asta după atâția ani de activitate, însă dacă ești la început de drum, e greu să cumperi atâta publicitate, pe langă cheltuielile de întreținere, chirii, taxe, salarii, etc.
