Rămășițe umane ies la suprafață în urma topirii ghețarilor elvețieni
Creșterea temperaturilor determină topirea ghețarilor din Elveția iar în urma acestui fapt, drumeții au gasit rămășițe umane neidentificate dar și o epavă de avion pierdută de mai bine de jumătate de secol.
Doi alpinişti francezi au găsit oase umane miercurea trecută în timp ce escaladau gheţarul Chessjen din cantonul de sud Valais, a confirmat luni un purtător de cuvânt al poliţiei. Scheletul a fost ridicat de pe ghețar cu elicopterul în aceeași zi.
Oasele au fost descoperite lângă o potecă veche care nu a mai putut fi utilizată de mai bine de 10 ani, a declarat Dario Andenmatten, gardianul cabanei de munte Britannia, locul în care de obicei își încep mulți alpinişti ascensiunile în zonă. Tot el susține că e foarte probabil ca scheletul să aparțină unei persoane care a murit în anii `70 sau `80.
Cu o săptămână înainte, un alt cadavru a fost găsit pe ghețarul Stockji, lângă stațiunea Zermatt. În ambele cazuri, poliția din Valais a declarat că procesul de identificare a rămășițelor umane prin procedura ADN este încă în curs.
Poliția din regiunea alpină deține înca din anul 1925, o listă cu aproximativ 300 de cazuri de persoane care au dispărut. Lista include și numele milionarul Karl-Erivan Haub, care avea triplă cetățenie: germană, rusă și americană și care a dispărut în regiunea Zermatt pe 7 aprilie 2018. Milionarul a fost declarat oficial mort în 2021.
Cu toate acestea, unul dintre cei doi drumeți care au descoperit cadavrul a declarat pentru ziarul Blick că hainele găsite erau de culoare neon, „în stilul anilor 80”. Cadavrul a fost mumificat și ușor deteriorat, „dar aproape complet”, a spus Luc Lechanoine, 55 de ani.
Sursa articol: The Guardian
Sursa foto: gooutside.com