Văduva unui milionar elvețian, obligată să plătească întreținerea primei soții
Un nou-născut a fost răpit din spitalul cantonal Luzern
Un nou născut a fost răpit din spitalul cantonal Luzern. Conform polițiștilor, o femeie în vârstă de 20 de ani s-a dat drept asistentă și a răpit un bebeluș
În urma investigațiilor amănunțite, oamenii legii au găsit-o pe femeia vinovată și au recuperat bebelușul. Polițiștii au dus nou-născutul înapoi la spital iar femeia a fost arestată.
Potrivit informațiilor, cumnata vinovatei a fost chemată să vadă bebelușul iar în acel moment și-a dat seama că se petrece ceva ciudat.
“M-a sunat luni dimineața și mi-a spus că s-a născut copilul ei și că trebuie să vin să am grijă de el. Am fost șocată și m-am dus la ea. Am ținut copilul în brațe, suferea de hipotermie și avea buzele albastre. La început nu eram sigură dacă era încă în viață”, a fost mărturia cumnatei.
Când aceasta și-a dat seama că ceva nu este in regula, a sunat la numărul de urgență. În scurt timp, în fața casei vinovatei au ajuns mai multe mașini de poliție și ambulanțe. Femeia a fost arestată iar bebelușul a primit îngrijiri medicale de urgență.
Conform cumnatei, femeia a avut un avort spontan la începutul acestui an și de atunci se comportă foarte ciudat.
“A suferit mult din cauza asta și nu și-a dorit nimic mai mult decât să aibă propriul copil. Este cel mai rău lucru pe care l-a putut face. Vreau să le cer scuze părinților. Întreagii familii îi pare rău pentru situația prin care au trecut părinții copilului”.
Ancheta este în curs de desfășurare și nu au fost oferite mai multe detalii despre circumstanțe, persoanele implicate sau motivul. Ancheta este condusă de Parchetul din Luzern.
În urma incidentului, conducerea spitalului cantonal din Luzern a luat măsuri imediate pentru a îi proteja pe părinți și bebeluși.
“Nu mi-a venit să cred când am auzit ce s-a întâmplat. Un coșmar pentru proaspeții părinți. Din fericire, copilul a ajuns înapoi în siguranță”, a declarat un angajat al spitalului.
foto: https://www.sportclub-luks.ch/
sursa: pilatustoday.ch