221 de milioane de franci elvețieni pentru România în urma discuțiilor președintelui elvețian cu Klaus Iohannis
În urma unui acord-cadru semnat luni la Palatul Cotroceni, România va beneficia de 221 de milioane de franci elvețieni, prin care va fi operaționalizată cea de-a doua contribuție financiară din partea Elveției pentru reducerea inegalităților economice și sociale în Uniunea Europeană
Ignazio Cassis, președintele Elveției, a precizat faptul că suma oferită este “în același timp și mult, și puțin”, însă aceste fonduri permit aprofundarea relațiilor bilaterale și finanțarea unor proiecte în favoarea populației României. De precizat este faptul că aceștia pot fi folosiți până în anul 2029.
Parteneriatul dintre Elveția și România presupune: creșterea economică și reducerea șomajului, datorită programelor de formare profesională; îmbunătățirea siguranței publice prin consolidarea poliției de proximitate, a sistemului judiciar și a luptei împotriva crimei organizate; eficiența energetică și energiile regenerabile; asigurarea serviciilor medicale de bază în zonele izolate și incluziunea socială a grupurilor defavorizate; transparență și lupta împotriva corupției.
„Ţările noastre colaborează deja, cu mult succes, pe aceste teme şi acesta este punctul de pornire pentru cea de-a doua contribuţie. Faptul că am lucrat împreună între 2009 şi 2019 ne-a permis să ne îmbunătăţim cunoştinţele reciproce şi să colaborăm mai bine. Deci terenul este pregătit. Vizita mea de astăzi ne reaminteşte că ţările noastre întreţin excelente relaţii bilaterale”, a precizat președintele Elveției, Ignazio Cassis.
Klaus Iohannis, președintele României a declarat faptul că volumul schimburilor comerciale a crescut de mai mult de două ori în ultimii ani, ajungând la 1,75 miliarde de euro în 2021.
„De asemenea, după primele 9 luni ale anului curent ne apropiem deja de 1,5 de miliarde euro, adică avem o creştere de aproape 24% faţă de anul trecut. Totodată, Elveţia rămâne un investitor important în România, aflat pe locul 10 în topul statelor de origine a investiţiilor străine. În continuare, ne vom concentra pe proiecte concrete de interes comun, în domenii precum: cercetare şi inovare, energie, securitate cibernetică, educaţie şi formare profesională, sănătate şi medicină”, a declara Klaus Iohannis.
Nicoleta Aspritoiu
Foto: Administratia Prezidentiala a Romaniei