Văduva unui milionar elvețian, obligată să plătească întreținerea primei soții
O șoferiță din Aargau care a făcut accident și a fugit a invocat în instanță că avea nevoie urgentă la toaletă
Potrivit legii, orice persoană care provoacă un accident rutier trebuie să anunțe poliția, chiar dacă nu există victime
Cu toate acestea, o femeie în vârstă de 30 de ani din Zofingen, cantonul Aargau, a provocat un accident pe Tramstrasse din Suhr apoi a fugit de la locul faptei. Nu au existat victime însă la locul accidentului au rămas diverse piese auto și o plăcuță de înmatriculare.
Când a fost audiată, în fața judecătorilor din Aargau, femeia s-a scuzat spunând că se afla sub tratament pentru o boală de piele și folosea preparate cu cortizon. Astfel că accidentul, potrivit spuselor soferiței, s-a produs atunci când s-a aplecat să se scarpine pe picioare, nu a mai fost atentă la drum și a pierdut controlul mașinii.
În plus, femeia a adăugat și că din cauza medicamentelor avea nevoie urgentă la toaletă.
“Am făcut pe mine. Mi-a fost teribil de rușine. Nu puteam să merg așa la poliție, ar fi fost inuman”, s-a scuzat șoferița.
Femeia a mers acasă după accident și abia a doua zi, după amiază a ajuns la poliție. Aceasta a fost amendată cu aproximativ 3.500 de euro.