
11 cerșetori au fost expulzați din Elveția
Cerșetorii, dintre care patru români, au fost expulzați din Elveția de autoritățile cantonului Basel
Conform hotărârii Curții Supreme Federale din martie 2023, în Elveția nu este permisă cerșetoria. Astfel că patrulele de poliție verifică constant locurile aglomerate iar atunci când găsesc cerșetori îi avertizează că nu au drept de ședere dacă sunt în Elveția să cerșească.
În prezent, se estimează că în Basel cerșesc între 15 și 20 de persoane. Înainte de hotărârea Curții Supreme Federale, numărul cerșetorilor era mult mai mare, aproximativ 170.
Adrian Plachesi, purtătorul de cuvânt al poliției cantonale Basel, a precizat că circa 50 de persoane au fost atenționate cu ajutorul unor mesaje vocale, în limba maternă a acestora, că cerșetoria este interzisă.
“Până în prezent, au fost emise 46 de cereri informale de către personalul poliției cantonale din Basel. În plus, au fost dispuse 11 expulzări oficiale”, a precizat Plachesi.
Regula este simplă, prima data, cersetorii primesc un avertisment. Dacă sunt prinși din nou cerșind după avertisment sunt obligați să părăsească țara. În cazul în care o persoană este prinsă pentru a treia oară, riscă interdicție de intrare în Elveția.
Înainte de hotărârea din luna martie, cerșetorii aveau voie să intre în Elveția și să rămână trei luni. Ulterior Curtea Supremă Federală a precizat astfel: “Persoanele sărace din țările UE care vin în Elveția doar pentru a cerși nu îndeplinesc condițiile de intrare. Ei nu sunt considerați nici destinatari ai serviciilor și nici angajați”.
Nu doar autoritățile cantonului Basel au luat măsuri stricte împotriva cerșetorilor din Europa de Est. Și în Berna cerșetorii sunt respinși încă din anul 2018.
Sursa articol/foto: swissinfo