
Școala românească „Prâslea” din Basel, menține vii cultura și identitatea națională
„Acolo unde şcolile prosperă, totul prosperă”- este un citat care îi aparține lui Martin Luther, un motto după care s-au ghidat și fondatorii școlii Prâslea. Drept urmare, în 2019, în Basel a apărut școala cu predare în limba română, un proiect care își propune și reușește cu succes să mențină vii cultura și identitatea românească. Va invităm să le cunoașteți povestea. Merită!
RoElvetia: Cum s-a nascut ideea de a deschide o scoală românească în Elveția?
Școala Prâslea: Comunitățile de români din diaspora au nevoie să își păstreze și să își cultive elementele de identitate culturală și de păstrare a limbii materne. Statul elvețian, prin Departamentul de Educație, recunoaște și susține această nevoie prin programul numit HSK (Heimatliche Sprache und Kultur). Prin acest program asociațiile comunităților străine (româna, chineză, finlandeză, engleză etc.) sunt încurajate să se administreze singure și să își educe copiii în spiritul valorilor lor naționale. Astfel, începând cu anul școlar 2019/2020 a luat naștere Școală Românească Basel “Prăslea”.

RoElvetia: De ce susține Elveția astfel de proiecte prin sistemul lor de învățământ de stat ?
Școala Prâslea: Elvețienii își respectă cultura și înțeleg că astfel de inițiative ajută cetățenii străini să se simtă mai fericiți și mai integrați în Elveția. Educația copiilor cu cetățenii diferite este considerată a fi mai importantă decât limba în care se predă. În plus, cunoașterea limbilor străine reprezintă un avantaj semnificativ și contribuie la multilingvismul și diversitatea atât de apreciate în cultura elvețiană.
RoElvetia: Care este legătură dintre Asociația A.R.E.I. Basel și Școala Românească „Prâslea” ?
Școala Prâslea: Asociația A.R.E.I. Basel este de mai bine de 10 ani un pilon pentru integrarea rapidă, legală și sigură a românilor în societatea elvețiană. Începând cu anul 2022, odată cu schimbarea structurii sale, Asociația A.R.E.I. Basel a preluat administrarea Școlii „Prâslea” prin toate procedurile legale. Prin urmare, Școala Românească „Prâslea” funcționează sub umbrela și supravegherea Asociației A.R.E.I. Basel alături de alte proiecte în sprijinul integrării, culturii, socializării și promovării intereselor românilor în Elveția.
RoElvetia: Ce învață copiii din Elveția la o școală românească?
Școala Prâslea: În primul rând, limba română. Pe lângă asta, învață noțiuni generale, cum ar fi numerotarea, formele geometrice, culorile, ceasul, calendarul, anotimpurile, planetele și alte informații din cultura românească, precum cântece, poezii și proverbe. De asemenea, copiii află de evenimente importante din cultura românească, cum ar fi Ziua Mărțișorului, Ziua Națională sau Ziua Iei.
RoElvetia: Care sunt avantajele pentru un copil care frecventează cursurile Școlii „Prâslea” din Basel?
Școala Prâslea: Un copil care frecventează Școala „Prâslea” din Basel beneficiază, printre altele, de evaluarea competențelor lingvistice pentru limba maternă, emisă la sfârșitul fiecărui an școlar. Acest certificat adaugă o competență în plus la dosarul personal al copilului și poate fi un avantaj în viitor. În plus, copiii au șansa de a învăța lucruri noi, de a dezvoltă abilități cognitive și lingvistice, și de a participa la diverse activități și evenimente culturale. Școala „Prâslea” oferă copiilor oportunitatea de a-și extinde cunoștințele și de a socializa cu alți copii din aceeași cultură într-un mediu distractiv și stimulant.

RoElvetia: Cum învață copiii români limba română în Elveția? Ce instrumente și materiale folosiți pentru fiecare lecție?
Școala Prâslea: Profesorii scolii românești se pregătesc individual pentru fiecare lecție căutând resurse și adaptându-le nevoilor copiilor. La fel ca oricare alt profesor din Elveția, ei au libertatea de a alege metodele de predare și de a personaliza lecțiile pentru a le face interesante și distractive. Cu toate acestea, profesorii au nevoie de materiale didactice, iar acestea sunt procurate online sau prin comenzi din România. Profesoarele și-au adus propriile jocuri, cărți, hărți, planșe și caiete de exerciții atractive pentru a susține procesul de învățare.
Din 2022, Școala Prâslea și AREI Basel sunt beneficiarele programului de finanțare nerambursabilă al Guvernului României prin Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP). Astfel, o largă serie de cheltuile sunt susținute și rambursate anual, precum materiale, salariile profesorilor sau diversele evenimente organizate.
RoElvetia: Ce proiecte a desfășurat Școala Românească „Prâslea”?
Școala Prâslea: A organizat numeroase evenimente speciale pentru elevii săi la care au participat invitați din România. Vorbim despre chitaristul Costin Soare, Bianca Mereuță, fondatoarea editurii Signatura, formația Sarmalele Reci cu un workshop muzical și nelipsitul Moș Crăciun care a venit la serbarea de sfârșit de an. Elevii au avut ocazia să susțină mici concerte în fața comunității române, să interpreteze piese de teatru pentru părinți și să colinde profesorii în timpul sărbătorilor de iarnă. De asemenea, școala a organizat o excursie cu autocarul la Izvorul Dunării în Munții Pădurea Neagră pentru elevi și părinți – un real succes.
RoElvetia: Care au fost rezultatele în cei 4 ani de activitate ai Școlii „Prâslea” din Basel și care sunt planurile de viitor?
Școala Prâslea: Școala noastră a devenit populară în Elveția și România datorită lecțiilor de calitate pe care le oferă. Această creștere a popularității a stârnit interesul altor regiuni din Elveția, precum orașul Winterthur din Cantonul Zürich, pentru a adopta și extinde conceptul școlii. Această inițiativa de dezvoltare reflectă recunoașterea succesului echipei A.R.E.I. Basel și Școlii „Prâslea.”
RoElvetia: Cum vă susțineți financiar toate aceste proiecte ale Asociației AREI și ale Școlii “Prâslea”?
Școala Prâslea: În primul rând Asociația AREI Basel are foarte mulți membri activi și implicați datorită cărora a crescut și s-a dezvoltat. În al doilea rând părinții elevilor înscriși la Școala Românească plătesc o taxă semestrială pentru cursurile școlii. Nu în ultimul rând obținerea de finanțări nerambursabile din partea Guvernului României prin programul DRP au adus o dinamică semnificativă în ultimii 2 ani, consolidând activitatea și vizibilitatea organizației noastre. Sprijinim și încurajăm și alte comunități de români din Elveția să exploreze și să aplice pentru aceste programe de finanțare DRP. Cei interesați de detalii sunt rugați să ne contacteze pe www.arei.ch.
RoElvetia: Cine sunt oamenii din spatele A.R.E.I. Basel și a Școlii „Prâslea” și ce atribuții are fiecare dintre ei?
Școala Prâslea: Pentru bună funcționare a școlii și a proiectelor asociate, sunt 8 membri activi care și-au asumat câteva atribuții, după interesul și experiența fiecăruia: Cristina Bronner (Președinte), Valentin Munteanu, Eugen Băluță, Ciprian Matei, Claudia Vișa, Cristi Garip, Elena Cotoi, Irina Ciucanu. Iar numarul oamenii din spatele A.R.E.I. Basel poate crește în fiecare zi, cu ajutorul fiecăruia dintre voi.
Vă invităm să aflați mai multe, să ne sugerați idei și să ne sprijiniți pe www.arei.ch












Advertorial RoElvetia

Proiect finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni https://dprp.gov.ro/web/
2 Comments
Multumim mult pentru interviu!
Yey! Multumim!