Veneția, orașul plutitor considerat unul dintre cele mai romantice din
Diamant din Africa de sud, scos la vânzare în Elveția pentru minim 20 de milioane de franci
Două diamante rare, care au peste 200 de carate au fost scoase la licitație în Elveția.
Primul dintre ele, un diamant alb care are 222,38 carate, este totodata si cea mai mare piatră prețioasă care a fost scoasă vreodată la licitație. Valoarea estimată a acestuia este între 20 și 30 de milioane de dolari. Până în prezent, diamantul în formă de pară a avut trei proprietari, iar experții Casei Christie’s au aflat de acest obiect pretios în urmă cu 20 de ani. Piatra a fost extrasă dintr-o mină din Africa de Sud în urmă cu peste două decenii.
“El se va alătura colecției legendare de pietre prețioase care au trecut prin saloanele Christie’s, din anul 1766 si pana astazi”, a precizat Rahul Kadakia, directorul secției de bijuterii a casei Christie’s.
Pe lângă diamantul alb care are dimensiunile unui ou de găină, la licitație a fost scos și celebrul diamant “Crucea Roșie” ce are 205,07 carate. Prima dată acesta a fost scos la licitație în 1918 la o strângere de fonduri pentru o organizație care avea sediul în Geneva. Prețul estimativ al acestuia este de 10 milioane de dolari iar o parte din veniturile obținute din vânzarea diamantului galben vor merge către fundația “Crucea Roșie”.
Diamantul a fost descoperit în mina companiei De Beers din Griqualand, Africa de Sud. Inițial acesta avea 375 de carate însă după tăierea în formă de pătrat și-a pierdut din valoare.