Elveția prin ochii creatorului de conținut Vlad Vaida, interviu despre

Tragedie în cantonul Geneva: fetiță de patru ani a murit după ce a căzut de la balcon
O fetiță de patru ani a căzut de la balcon și a murit în cantonul Geneva. Copila se afla acasă, într-un apartament din cartierul Lignon. Aceasta a căzut de la etajul 11
“În această dimineață, în jurul orei 8:30, polițiștii au fost anuntați cu privire la faptul că o fetița de patru ani zăcea inconștientă pe caldarâm în cartierul Lignon”, a anunțat procurorul ce se ocupă de caz.
Medicii au încercat să îi salveze viața fetiței însă încercările de resuscitare au fost în zadar. Circumstanțele exacte ale morții nu sunt stabilite însă cel mai probabil este vorba despre un accident.
Locuitorii cartierului rezidențial sunt șocați de cele întâmplate. Oamenii vorbesc doar despre decesul fetiței și nu pot înțelege cum s-a petrecut tragedia.
“Am pielea de găină când mă gândesc. Este groaznic pentru părinții și bunicii copilei”, a declarat un vecin al familiei.
Nu există informații cu privire la ce făceau părinții fetiței în momentul în care aceasta a căzut de la balcon. Bunica acesteia locuiește în apropiere și a venit la locul accidentul după ce au fost anunțate autoritățile. Totodată nu sunt date legate de familia acesteia, nu este cunoscut dacă victima mai avea frați sau surori. Polițiștii analizează cazul pentru a explica cauza exactă a accidentului.